Regentul care a încercat în zadar să împace România. Moartea lui a făcut posibilă reîntoarcerea pe tron a lui Carol al II-lea

Ilustrul magistrat Gheorghe Buzdugan a fost ales în anul 1926 să facă parte din Regenţa care va prelua prerogativele şefului statului în eventualitatea decesului lui Ferdinand I. Acesta şi-a intrat în atribuţii pe 20 iulie 1927, imediat după decesul regelui.

Înainte de moartea regelui Ferdinand, în 1927, din cauza unui cancer galopant şi până la venirea din pribegie a prinţului rătăcitor Carol al II-lea, soarta României a fost încredinţată unei Regenţe Regale care trebuia să conducă cât mai bine posibil destinele unei ţări aflate într-o situaţie grea, unde principe moştenitor al României era Mihai I, în vârstă de doar 6 ani.

Sarcina de a manevra corabia greoaie a statului prin hăţişurile luptelor politice  i-a revenit în 1926 lui Gheorghe Buzdugan, magistrat strălucit, cu merite recunoscute de toată lumea, secondat de principele Nicolae şi patriarhul Miron Cristea  Primul a reuşit cât a trăit să se achite de rolul pe care i l-a încredinţat mentorul său, Ionel I. C. Brătianu, astfel că a reuşit să-l ţină cât mai departe de ţară pe imprevizibilul prinţ Carol al II-lea.

Regenţa devenit o sursă neîncetată de dispută pentru putere între partidele politice, iar instituţia reprezenta doar un decor, lipsită de orice autoritate.

Criza dinastică

În acea perioadă erau conturate două tabere politice cu vederi total diferite despre această instituţie, respectiv PNL, care apăra regenţa şi Partidul Naţional Ţărănesc, care o recunoştea, dar o critica virulent prin faptul că dorea revenirea pe tron a regelui Carol al II-lea.

Cel mai virulent adversar al revenirii lui Carol pe tron s-a dovedit a fi Ionel I.C. Brătianu, care în 1927, din poziţia de prim ministru, a ordonat confiscarea ziarelor străine în care Carol al II-lea şi-a manifestat dorinţa de a se reîntoarce ca monarh.

Mai mult decât atât, s-a redactat şi un document care să precizeze cum vor acţiona organele Ministerului de Interne în cazul în care Carol s-ar putea întoarce în ţară, asemănător cu ceea ce avea să păţească regele Mihai la revenirea în România după Revoluţia din 1989.

"Marele Gheorghe Buzdugan s-a născut în 1867 la Focşani, unde părinţii săi nu aveau prea multe legături cu oraşul. Totuşi, mama sa, Zoiţa,  deţinea o proprietate în satul Ivănceşti, aflat la mică distanţă de Focşani. Averea consistenţă a familiei Buzdugan se afla în comuna Răcăciuni, mai exact în satul Gheorghe Doja, aproape de oraşul Bacău şi tot în acea zonă, la Orbeni avea moşie şi unchiul său Petrache Buzdugan. Gheorghe Buzdugan s-a dovedit un tânăr silitor şi după cursuri strălucite a ocupat poziţii din ce în ce mai importante în sistemul judiciar al Vechiului Regat apoi, dar şi în statul reîntregit după Unirea de la 1918, ajungând în funcţia  de Preşedinte al Curţii de Casaţie a României, de unde a fost ales să rezolve treburile importante ale Statului de pe treapta de Înalt Regent Regal", ne precizează istoricul Florin Dîrdală.

Credincios lui Brătianu

Considerat supus deplin al lui Ionel I. C. Brătianu, acesta a rămas credincios mentorului său în legătură cu faptul că aventurierul Carol al II-lea nu trebuia să mai ocupe vreodată tronul României. Gheorghe Buzdugan a susţinut acest lucru inclusiv după moartea lui Ionel I. C. Brătianu, până s-a stins la rândul său din viaţă, la 7 octombrie 1929, ceea a provocat destabilizarea formulei iniţiale a Regenţei.

La moartea lui Buzdugan oamenii politici din România şi-au dat seama că Regenţa Regală şi-a pierdut cu totul rostul ei, aşa că funeraliile închinate marelui dispărut au fost peste aşteptări.

Purtat  pe un afet de tun până la Gară de Nord , apoi cu trenul până la Faraoani de Bacău, sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost dus pe umeri de mai mulţi primari din judeţ şi depus în cavoul din curtea conacului ridicat între anii 1906—1912, în satul Gheorghe Doja , care a devenit până în 1948 satul Gheorghe Buzdugan.

Ulterior, Carol a profitat de divergenţa existentă pe scena politică şi a sosit inopinat la Bucureşti în seara zilei de 6 iunie 1930. Cu mult tact şi abilitate şi-a atras de partea sa majoritatea liderilor politici, iar pe 8 iunie a depus jurământul în calitate de rege al României, punând astfel capăt crizei dinastice.