Primăria le-a tras focşănenilor, pe ultima sută de metri,  "o plasă" de 110.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât costă „perdeaua” de luminiţe care a fost montată în Piaţa Unirii înainte ca aleşii locali să-şi dea aprobarea.

Consiliul local Focşani a fost convocat săptămâna trecută în şedinţă de îndată de către primarul Decebal Bacinschi, urgenţa chemării aleşilor la vot fiind o investiţie care lasă deocamdată multe semne de întrebare.

Mai exact, edilul şef al municipiului a întocmit un proiect de hotărâre, votat de majoritatea USL din consiliul local, privind alocarea sumei de 500.000 de lei pentru achiziţionarea unei plase de lumini care să fie amplasată în Piaţa Unirii pe timpul sărbătorilor de iarnă.

Suspect este faptul că „perdeaua” de luminiţe era montată cu două săptămâni în urmă în centrul civic al oraşului, astfel că la momentul votului consilierii erau deja puşi în faţa faptului împlinit.

Nu mai punem la socoteală că aleşii locali nu au primit nici un fel de informaţii, cum ar fi fost firesc, cu privire la societatea care a executat lucrarea, firmă ţinută şi în prezent la secret, în urma repetatelor insistenţe ale noastre la conducerea Primăriei Focşani.

“În timp ce USL votează legi penale la Parlament la ceas de noapte, noi suntem chemaţi dimineaţa pentru a vota ceva pentru care nu avem rapoarte. Protestez, nu pot să votez ceva ce nu ştiu”, a spus în plenul consiliului local consilierul PDL Nicu Tănase.

Şi alesul PP-DD, Aurel Bâcu a avut de obiectat vizavi de investiţie.

“Se mai alocă încă 5 miliarde lei la un obiectiv deja realizat şi funcţional. Cele 5 miliarde lei erau folositoare pentru cu totul altceva, nu pentru acest sclipici”, a spus PP-DD-istul 

Deşi au recunoscut că proiectul a fost făcut în mare grabă, fără o documentaţie prealabilă şi fără transparenţă, consilierii PSD nu s-au opus investiţiei.

„Este o şedinţă făcută pe picior. Plasa este tot pentru cetăţeni. Şi eu îmi duc copiii în Piaţa Unirii”, a ţinut să precizeze consilierul Cătălin Vrabie, liderul grupului USL.

Primarul Decebal Bacinschi a motivat urgenţa achiziţionării plasei de lumini prin faptul că instalaţiile vechi care erau puse de obicei în Piaţa unirii s-au stricat iar primăria nu a mai făcut investiţii în această direcţie de zece ani.

„Din 2004 s-au alocat sume foarte mici pentru aceste sărbători. Am considerat că este necesară o investiţie acum, pentru Piaţa Unirii nou refăcută. La plasa veche s-a renunţat”, a încercat să dreagă busuiocul primarul Decebal Bacinschi.

Mulţi dintre comercianţii prezenţi la Târgul de Crăciun care este organizat în Piaţa Unirii s-au arătat stupefiaţi când au auzit cât a putut să coste plasa achiziţionată de primărie.

„Nu cred că vorbiţi serios. Cum să coste o plasă 5 miliarde de lei, când eu apreciez că aşa ceva nu poate costa mai mult de 10.000 de euro, maxim 15.000. Au cumpărat plasă, dar de fapt plasă au luat oamenii acestui oraş, care plătesc taxe şi impozite”, ne-a declarat Ianoş, un întreprinzător din judeţul Mureş prezent cu un stand în Piaţa Unirii.

Demn de semnalat este faptul că municipiul Focşani este campion la „tocat” bani publici, petrecerea de Revelion din Piaţa Unirii fiind cea mai scumpă din ţară.

Astfel, Consiliul Judeţean a alocat 560.000 de lei pentru evenimentul din noaptea dintre ani, în timp ce Primăria Focşani contribuie cu 500.000 de lei, fiind folosit ca paravan Teatrul Municipal Focşani, care se va ocupa de achiziţii de „lumini şi sunete”.

Mai puteţi citi:

Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, instituţie de impresariat revelioane din banii focşănenilor

Revelion de baron. Paranghelia de la Focşani din noaptea dintre ani îi costă pe vrânceni 125.000 de euro

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco