Poveşti cu torţionari spuse de deţinuţii politici vrânceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toader Cruceanu a stat cinci ani în închisorile comuniste

Nu numai la Penitenciarul de la Râmnicu Sărat au existat comandanţi fără Dumnezeu ca Alexandru Vişinescu, ci peste tot în ţară, aşa cum mărturisesc foştii deţinuţi politici vrânceni.

Mult mediatizatul caz al torţionarului închisorii de tristă amintire de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, aduce în memoria foştilor deţinuţi politici vrânceni şi alte întâmplări care au lăsat urme adânci, care nu pot fi şterse vreodată.

Toader Cruceanu, în vârstă de 78 de ani, din comuna Pufeşti, a trăit momente de groază în lagărul de exterminare de la Salcia, din Insula mare a Brăilei, unde a stat întemniţat din 1958 şi până în 1963.

Bărbatul fusese condamnat la 17 ani de închisoare pentru că a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă, în fapt o eroare judiciară după cum ne precizează, pentru că perioada în care a fost incriminat coincide cu perioada în care a satisfăcut stagiul militar.

„În închisoarea de la Salcia era de fapt o colonie de muncă. Într-o zi eram la prăşit şi a venit comandantul închisorii, nu-i mai reţin numele şi un locţiitor politic, că aşa era pe atunci. Eu, fiind de la ţară, prăşeam bine şi nu au avut ce să-mi reproşeze, dar pe un coleg din Vaslui, care nu vedea deloc bine, l-au bătut îngrozitor. Din doi pumni l-au umplut de sânge, apoi i-a dat cu cizmele în gură. Atunci am văzut prima dată ţărâna noastră românească plină de sânge”, îşi aduce aminte cu înfrigurare Toader Cruceanu.

Acesta spune că şeful închisorii s-a oprit din bătut abia după ce i s-a strigat de către cineva că victima sa are probleme cu vederea. „Au fost multe orori comise, dar eu i-am iertat de mult pe călăi. Chiar şi acest Vişinescu, pe care l-am văzut la televizor, nu-mi trezeşte nici un fel de revoltă, pentru că doar Dumnezeu ne judecă".

Şi Niţu Stan, de la Vadu Roşca, a fost bătut în închisoare pentru că s-a opus colectivizării şi chiar lui Nicolae Ceuşescu personal, care a venit la Vadu Roşca să conducă ancheta de după înăbuşirea revoltei.

„M-a întrebat cum mă cheamă şi a le-a zis subordonaţilor să-mi percheziţioneze casa. Ne-au dus la Galaţi pentru proces, unde am luat bătaie cum nu-ţi imaginezi. Era un locotenent, lovea numai la gât. După câteva zile se umflase gâtul cât capul, da’ n-am spus nimic criminalilor ăia”, îşi aminteşte Niţu Stan.

După o lună de la masacrul din decembrie 1957, când la Vadu Rosca au căzut sub furia gloanţelor nouă oameni tineri, 48 fiind răniţi, şi după un simulacru de proces,  Niţu Stan a fost condamnat la şase ani de închisoare, pentru „revoltă împotriva orânduirii sociale”, fiind încarcerat în celulele de la Galaţi şi Gherla, la muncă silnică.

Acasă îl plângeau nevasta şi patru copii mici.

„Ne dădeau mâncare ca la vaci. Turtoiul era cât o nucă şi ne aduceau şi câte o porţie de murături fierte, peste care turnau cartofi cu coajă cu tot. La Gherla, în frig şi întuneric, erau închişi şi profesori, şi doctori, şi ingineri, oameni grei măi tată”, îşi aduce aminte căpătenia răsculaţilor de la Vadu Roşca.

Mai puteţi citi:

Eroi printre noi / Niţu Stan, căpetenia anticomuniştilor din Vadu Roşca

Torţionarul Alexandru Vişinescu, acuzat oficial de genocid

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG