Povestea primarului transilvănean care şi-a schimbat numele pentru a nu fi ucis de agenţii guvernului dualist

Dimitrie Farago Căian a fost un intelectual de mare valoare, de numele căruia se leagă realizări pe plan cultural şi edilitar. S-a născut la Cluj, dar în perioada austro-ungară a fugit la Focşani, după ce a fost pus în urmărire de guvern.

Dimitrie Farago este unul dintre puţinii nobili români care au supravieţuit zbuciumatei istorii a românilor din Transilvania. Emblema familiei sale era o sabie într-un câmp de spice.

Acest titlu nobiliar nu i-a servit însă la nimic în viaţă. S-a născut în anul 1838 în comuna Feiurd, din Cluj, acolo unde a absolvit şi studiile. A fost bursier la Viena, unde a urmat cursurile de Teologie la Convictul "Sf.Barbara", iar în paralel a studiat Dreptul şi Literele. După absolvire a fost numit profesor la Liceul românesc din Blaj, unde rămâne cinci ani.

Destinul său în viaţă avea să se schimbe în anul 1868, în luna mai, când la Blaj are loc conferinţa fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, unde se adoptă un act de protest faţă de dualism şi împotriva desfiinţării autonomiei Transilvaniei şi alipirii ei la Ungaria. În istorie documentul a rămas cunoscut sub denumirea de “Pronunciamentul de la Blaj”.

“Căian a participat la redactarea Pronunciamentului, alături de canonicul Ioan Micu Moldovanu şi autorităţile l-au acuzat de înaltă trădare, el fiind silit să treacă în România. Mai întâi a fost scos din profesoratul de la Blaj. A încercat să ocupe o funcţie similară la Liceul Fundaţional Grăniceresc din Năsăud, dar ocuparea catedrei îi este interzisă de autorităţi. Din aceste motive face cerere de a i se acorda paşaport pentru a vizita România, pentru care primeşte rezoluţie favorabilă. După sosirea în ţară îşi schimbă numele din Farago în Căian, pentru a nu fi descoperit şi ucis de agenţii guvernului dualist”, spune istoricul Horia Dumitrescu.

La sfatul istoricului şi omului politic August Treboniu Laurian, Căian s-a stabilit în octombrie 1868 la Focşani, oraş în care a trăit ulterior peste patru decenii şi pe care l-a dezvoltat din toate punctele de vedere, în special cultural şi edilitar. A fost profesor şi director la Liceul Unirea până în anul 1899, când a ieşit la pensie, iar în anul 1900 a fost ales primar al Focşaniului, un oraş la vremea aceea fără iluminat public, fără infrastructură, fără apă potabilă.

„L-a tradus pe Cicero, cu lucrarea „De Bello civili”, apoi între 1900 şi 1904 a fost primar al oraşului. Are contribuţii serioase la aducerea iluminatului public cu gaz în oraş. A scris monografia oraşului, care a fost premiată de Academia Română”, ne-a declarat profesorul Costică Neagu, preşedintele Asociaţiei „Simion Mehedinţi”.

Practic, toate cărţile care au apărut despre Focşani după anul 1906 au fost scrise sub influenţa cărţii „Istoricul oraşului Focşani”, scrisă de profesorul Căian, după toate regulile sociologiei moderne.
Dimitrie Căian i-a fost profesor şi marelui arhitect român Anghel Saligny, fratelui său Alfons şi, de asemenea, scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Pentru merite deosebite în activitatea sa culturală, politică şi de primar, calitate în care a realizat multe înnoiri gospodăreşti-edilitare, a fost decorat cu ordinul „Cavaler al Coroanei Române" şi cu medalia „Benemerenti". A Murit în 1909 la Focşani.

Ardelenii săi nu l-au uitat, iar la puţine zile după moartea sa i-au dedicat un articol care a apărut într-o revistă la Cluj Napoca. “Român iubitor şi credincios cu trup şi cu suflet neamului din care s-a născut, naţiunei, mamei cele bune, la al cărui sân cald s-a nutrit şi crescut. Pentru aceste idealuri scumpe, comori nepreţuite inimei sale, a lucrat şi a alergat fără oboseală în tot decursul vieţei sale. Pentru aceasta s-a expus fără nicio sfială, adeseori cu rizicul existenţei, luând parte activă la multe din actele măreţe şi pururi memorabile”, au scris redactorii revistei “Răvaşul”.