Povestea impresionantă a unui copil sărman, premiant, transpusă digital de bibliotecarul unei comune din Vrancea GALERIE FOTO-VIDEO

Prin acţiunea sa, bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu, din comuna Răcoasa, a reuşit să sensibilizeze comunitatea în ajutorarea familiei copilului.

Cătălin Miţan are 9 ani şi este un copil sărac din comuna Răcoasa. Locuieşte împreună cu mama sa şi alţi doi fraţi mai mici într-o casă care abia se mai ţine pe picioare şi care le-a fost pusă la dispoziţie de către un om de bine din sat după ce capul familiei i-a părăsit şi a plecat în lume.

Sărăcia este cuvântul de ordine cu care se confruntă familia lui Cătălin, mai ales că mama sa, o femeie tânără, este extrem de bolnavă. Cu toate acestea, Cătălin a înfruntat greutăţile vieţii şi reuşeşte să fie un copil bun la şcoală.

Drama prin care trece Cătălin a ajuns şi la urechile bibliotecarului comunei, Ghiţă Vlădoiu, care după ce a urmărit evoluţia băiatului i-a transpus povestea vieţii într-un film digital pe care l-a promovat pe canalul Youtube.

„Am fost extrem de impresionat de acest copil. Soţia mi-a povestit ce bine învaţă la şcoală, dar că familia lui este săracă. Am mers acasă, unde am vorbit cu Cătălin şi cu mama lui. Am aflat că cei de la protecţia copiilor au vrut să-l ia pe Cătălin la un cămin de copii, dar mama nu l-a lăsat, ea însăşi fiind crescută la un leagăn de copii. Sunt foarte săraci şi m-am gândit că poate reuşesc să ajut dacă fac un film digital, aşa cum am învăţat la cursurile IT de la bibliotecă”, ne-a declarat bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu.

Iar povestea lui Cătălin a fost bine primită în comunitate, oamenii fiind sensibilizaţi de ceea ce au văzut, după cum ne-a spus Ghiţă Vlădoiu.

„Oamenii din comună au început să se mobilizeze. Cineva s-a oferit să le repare soba, alţii să le ofere de mâncare. Mulţumesc în numele lui Cătălin pentru generozitatea de care oamenii dau dovadă”, ne-a mai spus bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu.

Iată povestea spusă de Cătălin:

„Într-un cartier mărginaş al comunei Răcoasa, cu locuinţe modeste, sărăcăcioase şi oameni cu feţele arse de soarele verii, pe chipul cărora se citesc greutăţile zilnice, trăiesc şi eu. Undeva, în acest colţ uitat de lume, suferind de foame, ameninţat de oameni şi de câini vagabonzi, îmi duc existenţa mizeră. Mă numesc Cătălin.

Tatăl ne-a părăsit, iar mama să chinuieşte să înfrunte o boală nemiloasă. Suferinţa a şters din privirea mea strălucirea şi candoarea vârstei şi tot suferinţa mi-a uscat lacrimile. Au vrut să mă ia la casa de copii, dar mama a refuzat cu mândrie, pentru că mă iubeşte şi pentru că ea a crescut la casa de copii.

Uneori, în nopţile mele de singurătate, mi-aş dori să pot aduce luna în coliba noastră sărmană şi să o întreb despre tainele cerului şi să aflu motivul pentru care sunt sărac şi pentru care cuvântul fericire nu există. Nimeni nu-mi dă o coajă de pâine când foamea mi se citeşte pe privirea fugară, nimeni nu-mi arată cum să mă lupt cu soarta crudă şi să învăţ să supravieţuiesc în această lume nemiloasă.

Nu fur şi nu cerşesc. Zic bogdaproste dacă cineva îmi dă ceva de mâncare.  Dacă nu, am învăţat să rabd şi să-mi imaginez că mâine va fi altfel. Seară de seară îmi spun rugăciunea către Tatăl Ceresc  şi apoi adorm în patul meu, în freamătul vântului ce nu are somn.

Şi mă trezesc gâdilat de razele de soare ce-mi mângâie pleoapele, zorindu-mă să merg la şcoală şi să o iau de la capăt,în fiecare zi, să lupt cu mine şi cu indiferenţa oamenilor, să-mi fie foame şi frig, să-i înţeleg pe ceilalţi copii care au părinţi, mâncare şi un pat cald şi cărora nu le este foame mereu. Iar ei nici măcar nu se bucură, pentru că le au. Li se pare normal să nu le lipsească toate acestea, li se pare normal ca seară să aibă în suflet glasul mamei care le spune poveşti şi care este sănătoasă.

Îmi doresc să pot deveni cineva în viaţă şi pentru asta merg la şcoală zi de zi, să pot să fiu de folos mamei şi fraţilor mai mici. Iar mie mi-e frig şi plouă în sufletul meu în fiecare zi şi o vreau pe mama sănătoasă. Nici nu ar conta că ne plouă sau este frig, ci doar zâmbetul ei. Iar eu voi fi fericit pentru îmbrăţişarea ei puternică ce ţine noaptea de cald şi mi-ar aduce vremea bună în sufletul meu de copil, pentru că mâine va fi altfel”.