Postret/ Andra Postu este pasionată de muzica uşoară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fire sensibilă, îi place să interpreteze melodii din repertoriul interpretelor internaţionale Celine Dion şi Laura Pausini, fiind o prezenţă activă pe scenele Festivalurilor de Muzică Uşoară.

După ce timp de trei ani a practicat tenis, Andra Postu a luat decizia de a renunţa la sport în favoarea muzicii uşoare, căreia i s-a dedicat trup şi suflet de la vârsta de zece ani, atunci când s-a alăturat colectivului din cadrul şcolii „Art Kids Company".

Sub îndrumarea profesorului Oliver Popa a făcut progrese vizibile, materializate în premii obţinute la festivaluri de muzică uşoară. Prima diplomă a fost o menţiune primită la „Constelaţia Juniorilor" din Odobeşti, urcând şi pe a treia treaptă a podiumului la „Florile Dragostei" din Focşani.

În urmă cu doi ani, s-a mutat la şcoala „Music World", sub îndrumarea tenorului Mario Vasiliu şi a sopranei Irina Iordăchescu reuşind să obţină marele premiu la Festivalul „Angela Gheorghiu" din Adjud.

„Pentru mine, muzica este o altă lume. Pe scenă mă simt invincibilă şi nu mă las doborâtă de emoţii. Îmi place să văd că sunt apreciată şi că pot transmite oamenilor o emoţie", mărturiseşte tânăra.

Fire sensibilă, Andra Apostu obişnuieşte să cânte melodii din repertoriul interpretelor internaţionale, Celine Dion şi Laura Pausini.

„Sunt piese cunoscute de către public şi mă bucur când văd că cei din sală le cântă alături de mine. Este o senzaţie inedită pe care o retrăiesc la fiecare concurs", mai spune interpreta.

O admiră pe Andra

Poartă acelaşi nume ca binecunoscuta interpretă Andra, pe care de altfel o consideră şi un model, pe urmele căruia i-ar plăcea să calce.

„O admir foarte mult pe Andra, deoarece, la fel ca şi mine a început să cânte de mică şi prin multă muncă şi dăruire a reuşit să lanseze hit după hit. Îmi place că nu încearcă să pară comercială, ba din contră este adepta naturaleţii, iar acest lucru se regăseşte şi în melodiile sale care transmit un mesaj. Poate o să am şansa de a cânta pe aceeaşi scenă cu ea", mărturiseşte focşăneanca.

Andra Postu nu se bucură de succes doar în domeniul muzical, ci şi la şcoală unde are rezultate deosebite.

Elevă în clasa a VII-a la Şcoala „Alexandru Vlahuţă" din Focşani a reuşit ca în fiecare an să ia premiul întâi, făcându-se remarcată şi la olimpiade. La etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română s-a clasat pe primul loc, iar la Engleză a fost, de asemenea, printre cei mai buni.

„Cânt şi învăţ cu plăcere. Merg cu drag la repetiţii, îmi fac temele cu seriozitate şi încerc să descopăr lucruri noi în fiecare zi", conchide Andra.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?

Vreau să urmez cursurile Colegiului Naţional „Unirea" sau „Alexandru Ioan Cuza", profilul filologie - limbi străine. De asemenea, vreau să cânt pe scenele cât mai multor Festivaluri de Muzică Uşoară şi sper să am şansa să devin o cântăreaţă cunoscută şi peste hotare.

Te-ai gândit să adopţi şi un stil muzical mai comercial?

Sunt de părere că muzica comercială nu emoţionează oamenii, fiind mai mult pentru club. Nu prea sunt adepta acestui stil care consider că nu mă reprezintă. Melodiile comerciale ajung foarte repede în top şi sunt ascultate de toată lumea, însă nu exprimă mare lucru.

Ce-i place

Îmi place să citesc cărţi bune, să navighez pe internet, să ies în oraş alături de prieteni şi să fac cumpărături. De asemenea, sunt pasionată de călătorii, mai ales în străinătate. Până acum, am fost la Paris, în Grecia şi îmi doresc ca şi pe viitor să vizitez lumea. Îmi plac oamenii sinceri.

Ce nu-i place

Nu-mi place să fiu minţită şi încerc, pe cât de mult posibil, să evit persoanele care folosesc un limbaj vulgar. Nu-mi plac oamenii care se ceartă, tocmai de aceea prefer să nu mă implic în scandaluri sau alt gen de discuţii contradictorii.

Profil

Născută. 22 mai 1997, Focşani
Studii. Şcoala „Alexandru Vlahuţă"
Ocupaţie. Elevă, clasa a VII-a
Pasiuni. Călătoriile

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă