Poliţişti din Vrancea, cercetaţi după ce au chefuit la două petreceri private cu zeci de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au descins în cele două restaurante

Petrecerile au avut loc vineri şi duminică, în oraşele Focşani şi Odobeşti. Poliţia a sancţionat şi administratorii locaţiilor respective.

Nu mai puţin de 14 poliţişti vrânceni sunt cercetaţi intyern de IPJ Vrancea, după ce ar fi participat în weekendul care a trecut la două petreceri private, unde nu s-au respectate regulile impuse de starea de alertă pe timpul pandemiei. 

Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 12 martie, la un restaurant din municipiul Focşani,  ar fi fost organizat un eveniment privat unde ar fi participat aproximativ 30 de persoane.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificaţi şi audiaţi organizatorii evenimentului, respectiv administratorul societăţii şi alţi doi bărbaţi, fiind sancţionaţi  contravenţional conf. L. 55/ 2020.

Totodată, au fost identificate  persoanele participante, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 pentru organizarea evenimentului, 20 pentru participarea la eveniment, precum şi o sancţiune pentru nerespectarea L. 333/ 2003(nefuncţionarea sistemului de supraveghere). Valoarea sanctiunilor contravenţionale este de 13.000 lei.

Tot în cursul zilei de ieri,  IPJ Vrancea a fost sesizat cu privire la organizarea unui eveniment privat în desfăşurare, în oraşul  Odobeşti, la care ar  fi particpat mai multe persoane.
La faţa locului, au fost identificate şi legitimate 41 de  persoane, stabilindu-se faptul că un cuplu ar fi sărbătorit încheierea cununiei civile, la aceeaşi dată.

"Având în vedere cele constatate, au fost aplicate 41de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020-rep., în cuantum de 6.000 lei, dintre care 2 organizatorilor evenimentului. Facem precizarea că, la nivelul conducerii I.P.J. Vrancea a fost dispusă efectuarea de verificări interne în cazul unor poliţişti, care ar fi participat la cele două evenimente, ce au avut loc, în acest sfârşit de săptămână, în municipiul Focşani şi oraşul Odobeşti", potrivit IPJ Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi