Papioane, eşarfe şi sticle de vin pentru experţi din toată Europa care discută la Focşani viitorul administraţiei publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experţii EUPAN, la poza de grup

La sediul Consiliului Judeţean Vrancea a avut loc, luni, deschiderea oficială a evenimentului Întâlnirea grupului de lucru la nivel de experţi din cadrul Reţelei europene de administraţie publică (EUPAN), organizat de Consiliul Judeţean Vrancea în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Institutul Naţional de Administraţie.

Vrancea este primul judeţ din România, după municipiul Bucureşti, unde se organizează un eveniment de asemenea anvergură, în contextul exercitării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

La deschiderea oficială au fost prezenţi Virgil-Alin Chirilă, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile Felix Cozma, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar din partea Consiliului Judeţean Vrancea, vicepreşedinţii Cristian Dănuţ şi Ionel Cel Mare.

“Grupul de lucru este format din 70 de reprezentanţi din 21 de ţări ai statelor membre şi ai Comisiei Europene, precum şi ai unor state din afara UE, cu statut de observator (România, Norvegia, Germania, Slovacia, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Spania, Polonia, Finlanda, Letonia, Suedia, Grecia, Slovenia, Cehia, Italia, Portugalia, Franţa, Estonia şi Croaţia). În cadrul evenimentului vor avea loc discuţii despre subiecte de actualitate privind viitorul administraţiei publice europene. De asemenea, pe parcursul celor două zile, invitaţii vor vizita judeţul Vrancea şi vor putea să se bucure de tradiţiile şi frumuseţile româneşti”, potrivit unui comunicat al CJ Vrancea.

Invitaţii au primit câte o sticlă de vin din podgoriile vrâncene, din producţia 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană. Doamnelor le-a fost oferită câte o eşarfă, iar domnilor câte un papion cu motive tradiţionale, fabricate în Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie