Oraşul unde primarul se roagă de constructori să accepte lucrări publice. Ce spun patronii firmelor absente de la licitaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anvelparea blocurilor la Focşani bate pasul pe loc

Deşi are la dispoziţie peste şapte milioane de lei pentru anveloparea termică a unor blocuri din oraş, Primăria Focşani nu a reuşit să convingă niciun constructor să se angajeze la aceste lucrări publice.

De aproape patru ani, de când a fost ales primar al Focşaniului, Cristi Misăilă se plânge de lipsa constructorilor pentru lucrările de investiţii scoase la licitaţie de municipalitate. Acesta spune că investiţiile trenează din cauză că firmele de construcţii nu se prezintă la licitaţie. Apelul către constructori l-a reluat în această săptămână, după ce şi a doua licitaţie pentru găsirea unei firme care să facă anveloparea unor blocuri cu bani europeni şi de la bugetul de stat a fost anulată, ştiut fiind faptul că Primăria nu a investit aproape deloc în reabilitarea termică a locuinţelor. Proiectul vizează nu mai puţin de 15 blocuri din oraş şi o valoare a investiţiilor de peste şapte milioane de lei. 

“Facem un anunţ public prin care invităm toţi constructorii să studieze documentaţia afişată pe SICAP”, este rugămintea primarului Cristi Misăilă către constructori.

Ce spun firmele de construcţii

Pe de altă parte, firmele de construcţii spun că preferă să aleagă investiţiile private, din cauza birocraţiei. “Numai cine nu a făcut o lucrare publică nu ştie ce presupune aceasta. Documentaţiile sunt foarte stufoase, contestaţii etc. În acelaşi timp s-au deschis şi multe şantiere private, construcţii de locuinţe în special, unde avem de treabă ani buni”, ne-a spus unul dintre constructorii vrânceni.

Anul trecut şi acum doi ani, mai multe licitaţii organizate de Primăria Focşani pentru unele lucrări de investiţii au fost anulate tot din lipsă de ofertanţi. Spre exemplu, în Cartierul Democraţiei, lucrările de sistematizare pe verticală au fost scoase la licitaţie de cinci ori şi de tot atâtea ori firmele din domeniu au declinat oferta, astfel că Primăria a fost nevoită să ridice valoarea investiţiei care între timp a fost dată în folosinţă. La fel s-a întâmplat şi în cazul intenţiei de modernizare a pasajului de la Cinematograful Balada, dar şi alte câteva obiective de interes din Focşani.

Investiţia în reabilitarea celor 15 blocuri are o valoare de peste şaote milioane de lei. Din această sumă, 60% este finanţată de Uniunea Europeană, 15% din fonduri vin de la Primăria Focşani şi 25% din valoare o suportă asociaţia de proprietari.

Reabilitarea termică a blocurilor presupune mai multe lucrări, printre care izolarea termică a faţadelor cu polistiren ignifugat de 15 centimetri, înlocuirea tâmplăriei şi închiderea balcoanelor cu termopan, izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel în cazul şarpantelor şi termoizolarea acoperişului tip terasă, izolarea termică a planşeului peste subsol, înlocuirea lifturilor, repararea acoperişurilor, refacerea finisajelor de pe casa scării, montarea/demontarea echipamentelor/instalaţiilor (ex: aer condiţionat), reabilitarea instalaţiilor de alimentare cu energie termică din spaţiile comune şi a instalaţiilor de distributie a apei reci din subsol etc.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată