O bolnavă psihic de la Spitalul de Cronici Dumbrăveni a murit înecată cu mâncare, chiar sub nasul îngrijitoarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni

Femeia, în vârstă de 66 de ani, din Jitia, era internată de mult timp în spital şi nu are aparţinători. Cel mai probabil, de înmormântare se va ocupa Primăria Jitia.

Întâmplarea a avut loc chiar în sala de mese a Spitalului de Psihiatrie din Dumbrăveni, în timpul mesei de prânz.

Potrivit conducerii spitalului, deşi medicii se aflau la doi paşi de locul unde s-a înecat femeia, nu au mai putut să o salveze.

„A murit pur şi simplu la masă, după ce s-a înecat cu mâncare. Bolnavii sunt însoţiţi de infirmieri şi supraveghetori, care îi asistă permanent. Unii chiar sunt hrăniţi de către infirmieri, dar aici nu era cazul, pentru că putea să mănânce singură. Sunt bolnavi care se îneacă şi cu ceai. Femeia asta a dat ochii peste cap şi până a venit medicul a murit", ne-a declarat Costel Negoescu, managerul Spitalului Dumbrăveni.

Potrivit acestuia, femeia nu are aparţinători şi a fost sunată Primăria Jitia, localitatea de unde provine pentru a se ocupa de înmormântare.

Un caz similar a mai avut loc la Spitalul din Dumbrăveni în urmă cu şase ani.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare