Nimic nu este gratis în Casa Domnului, nici măcar înmormântarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântarea, un moment trist pentru familiile pesoanelor decedate

Prezenţa preoţilor la momente triste din viaţa enoriaşilor, cum ar fi de exemplu înmormântarea nu se rezumă doar la slujba de „veşnică pomenire”, ci înseamnă din partea familiei decedatului anumite costuri.

Statutul pentru Organizarea şu Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române spune la articolul 186 că „este interzisă condiţionarea oficierii slujbei înmormântării de plata oricărei taxe fixate de preot sau de Consiliul parohial”.

Prin urmare, atunci când se apelează la slujitorii Domnului pentru oficierea  slujbei de înmormântare, familia decedatului ar trebui să ştie că nu trebuie să plătească nici un ban pentru acest serviciu preoţesc. În realitate lucrurile nu stau chiar aşa, practica dovedind că nici un serviciu nu este gratis, nici măcar ducerea mortului la groapă.

Cu privire la tarife, preoţii din Vrancea spun că Legea Cultelor nu prevede taxe oficiale pentru serviciile religioase şi nici nu există un nomenclator  de tarife, ca în perioada comunistă. Fiecare parohie are un consiliu al bisericii, care stabileşte anual nivelurile de contribuţii şi tarife pentru serviciile bisericeşti.

„Tarifele variază de la o parohie la alta. Spre exemplu, la mine în parohie am hotărât în cadrul consiliului parohial doar trei taxe pentru servicii, de bun simţ, care ţin cont de nivelul material al populaţiei. Pentru un botez tariful este de 40 de lei, pentru o nuntă 60 de lei, iar la înmormântare nu este o taxă propriu-zisă, ci cât poate omul să dea, deşi cele mai multe servicii de acest gen le-am făcut gratuit. Bineînţeles, totul se face cu chitanţă”, ne-a precizat părintele Nicolae Cobzaru, din Focşani.

Neoficial însă, preţurile practicate de preoţi sunt cu totul altele, mai ales când evenimentele de familie îi vizează pe cei cu dare mai mare de mână. Doar în faţa Domnului toată lumea este egală, nu şi în faţa preotului, care lucrează cu toate categoriile sociale, de la şomeri şi până la mari afacerişti.

„Am avut un deces în familie iar preotului i-am plătit 100 de lei, după ce am întrebat şi alte rude cum au făcut. Şi la toate pomenile pe care le-am făcut până acum am dat câte 50 de lei preotului. Este adevărat, nu mi-a cerut nimeni nici un ban, ci am făcut-o pentru liniştea mea sufletească”, ne-a spus Mariana Axente, locuitor al oraşului, care a auzit totuşi că sunt familii înstărite care cheamă la înmormântări sobor de preoţi, care trebuie onoraţi ca atare.

În Focşani, oamenii spun că tarifele pentru o înmormântare variază între 100 şi 150 de lei, iar în mediul rural acestea sunt mai mici, de 50 de lei, pentru că şi situaţia materială a oamenior de la ţară este mai redusă.

Relevantă în acest sens rămâne o întâmplare de anul trecut, când însuşi ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, confruntându-se cu o problemă semnalată de veteranii de război, a solicitat Patriarhiei Române ca slujbele de înmormântare pentru veteranii de război şi invalizi să fie gratuite, iar răspunsul a fost oarecum stupefiant pentru acesta. Acesta a aflat că există o recomandare pentru preoţi de a ţine slujbe de înmormântare gratuit doar dacă veteranii decedaţii „au participat la viaţa Bisericii şi au contribuit la misiunea ei".

Mai puteţi citi:

Cât costă slujbele de înmormântare la Arad. Preoţii spun că tarifele pentru slujbele religioase nu sunt uniformizate

Tariful preoţilor maramureşeni pentru o înmormântare se negociază ca la piaţă

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO