Nebunii sunt marea provocare a „mascaţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mult ori, persoanele cu dizabilităţile psihice sar la luptă cu topoare, săbii, bâte şi cuţite. Alături de capturarea traficanţilor de droguri şi a infractorilor urmăriţi, aplanarea scandalurilor provocate de indivizi labili psihic, deosebit de violenţi, sunt misiuni frecvente ale celor 24 de poliţişti mascaţi din Vrancea.

Furioşi, agitaţi, punând în pericol siguranţa celor din jur.De multe ori, chiar înarmaţi. Este vorba despre persoanele care sub imperiul unor afecţiuni psihice, potenţate nu de puţine ori de consumul de băuturi alcoolice, se transformă în veritabile pericole publice .

Sunt numeroase cazurile când nici măcar patrulele de poliţişti nu pot face faţă violenţei acestor indivizi. Atunci, unica soluţie sunt mascaţii, a căror logistică şi mai ales pregătire fizică le permit să „rezolve problema".

Peste 30 de intervenţii la astfel de cazuri au avut cagulaţii de la DPIR Vrancea în 2009 şi nici anul acesta nu a debutat prea slab la acest capitol.

Cea mai recentă intervenţie de acest gen au avut-o acum câteva zile, la Boloteşti, unde au avut de potolit un bolnav psihic în vârstă de 37 de ani. Nu a fost deloc simplu, aşa cum mărturiseşte chiar şeful serviciului, comisarul Tomiţă Lazăr.


„L-am găsit cu un topor şi cu un cuţit pe care le ţinea în zona gâtului. După ce şi şi-a bătut bine părinţii şi a i-a pus la punct pe vecini, acesta nu s-a liniştit s-a dat şi la poliţiştii din zonă. Pentru că nu au reuşit să-l liniştească şi să renunţe la topor şi cuţit, poliţiştii ne-au solicitat să intervenim.


După minute bune de negocieri, timp în care am fost ameninţaţi ba că ne omoară pe noi, ba că se sinucide, am reuşit să-l imobilizăm şi să rezolvăm cazul. Chiar dacă poate părea ciudat, cele mai grele cazuri sunt chiar cu astfel de oameni, cu dizabilităţi psihice. Devin foarte violenţi şi au un comportament ciudat şi te poţi aştepta la orice e mai rău din partea lor"
, ne-a spus comisarul Tomiţă Lazăr.


Deficitari la logistică


Chiar dacă intervin în cazuri extreme, trebuind ca în orice moment să fie pregătiţi, poliţiştii mascaţi încă mai aşteaptă să primească echipamente de ultimă generaţie.


Potrivit şefului DPIR, acest lucru se va întâmpla curând.


„Mai sunt agenţi care au încă pistoale Makarov. 15 dintre luptătorii noştri au în dotare pistoale austrice Glok, tot de 9 milimetri. Pentru ca antrenamentele pe care le facem în condiţii speciale, de luptă este obligatoriu ca toţi să avem aceleaşi dotări. Aşteptăm să ne vină pistoalele Glok, dar şi mai multe veste antiglonţ", conchide comisarul Lazăr.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi