Liviu Dragnea nu renunţă la descentralizare şi este aşteptat pe 23 ianuarie la Focşani, la o întâlnire cu liderii PSD din teritoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării a precizat că va aştepta motivarea Curţii Constituţionale pentru a corecta Legea Descentralizării.

Liviu Dragnea a declarat astăzi că săptămâna viitoare este posibil să vină la Focşani, dar şi în alte judeţe din ţară, pentru mai multe întâlniri cu liderii PSD din teritoriu.

Dragnea a precizat că pe 23 ianuarie va fi prezent la Focşani sau la Iaşi pentru o astfel de întâlnire.

"Astăzi ne întâlnim cu 11 judeţe, săptămâna viitoare o să mai am trei întâlniri cu trei grupuri, în aşa fel încât joi seară să finalizez discuţiile. Marţi o să ne întâlnim la Bucureşti cu o parte dintre ei. Miercuri o să mă văd cu al treilea grup la Craiova după-amiază şi joi o să am întâlnire cu ei la Focşani sau la Iaşi. Descentralizarea este un proiect la care nu renunţăm. Aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale, să vedem pentru ce motive a fost declarată neconstituţională legea apoi vom corecta ceea ce este de corectat. Eu nu cred că toată legea, în ansamblul ei, a fost neconstituţională, altfel ar trebui să fim singura ţară din Europa care nu are descentralizare”, a declarat Liviu Dragnea.

Întâlnirea de la Focşani, care nu este încă bătută în cuie, are loc în contextul în care o zi mai târziu se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment la care sunt aşteptaţi foarte mulţi invitaţi din conducerea ţării.

Mai puteţi citi:

Liviu Dragnea, baronul de săpun

Vicepremierul Liviu Dragnea, reporter de ocazie pentru Antena 3 la Focşani


 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani