La doar 16 ani, baschetbalistul Mirea Ionuţ-Daniel măsoară 2,07 metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 16 ani, Mirea Ionuţ-Daniel este cel mai înalt junior din România. Măsoară 2,07 metri şi este component al lotului naţional de juniori II al României.

A început să joace baschet la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea profesorului Ciprian Borcilă, de la Liceul cu Program Sportiv Buzău. Din cauza unei operaţii de apendicită, Mirea Ionuţ-Daniel a fost nevoit să renunţe pentru câteva luni baschet.


A revenit în forţă şi s-a impus rapid în competiţiile la care a luat parte. Anul trecut, la un turneu de verificare, profesorul Mihai Petruţ, de la Liceul cu Program Sportiv Focşani, l-a remarcat şi a făcut imediat o ofertă clubului din Buzău, la care Mirea era legitimat.


„Domnul Borcilă a venit după turneu şi mi-a spus că oamenii de la Focşani au făcut o ofertă pentru mine. Cazare, masă şi program de pregătire. Am discutat cu părinţii şi au fost de acord să mă transfer la Focşani, mai ales că distanţa dintre Buzău şi oraşul din Moldova nu este aşa de mare. Alegerea pe care am făcut-o s-a dovedit a fi foarte bună pentru că la Focşani centrul e copii şi juniori este foare solid", recunoaşte gigantul echipei dn Focşani.

Acesta este bucuros că luptă an de an pentru medalii la turneele finale şi că a ajuns să fie în atenţia marilor specialişti. El spune că la cei 2,07 metri ai săi, se descurcă foarte bine în lupta cu adversarii direcţi. Mirea recunoaşte însă că mai are de lucrat la tehnica individuală.


„Ca pivot, mă descurc bine, dar mai am mult de muncă pentru a ajunge la un nivel de pregătire profesionist. Mai am încă probleme de adaptare în ce priveşte modul de lucru. Focşaniul are pretenţii mult mai mari, echipele de aici participând în fiecare an la turnee internaţionale de anvergură, dar şi la turneele finale din România"
, susţine pivotul formaţiei de juniori II a LPS Focşani.

Pariază pe finala Campionatului Naţional
Mirea Ionuţ-Daniel nu a cunoscut încă gustul unei mari victorii la nivelul juniorilor. El se află în lupta pentru medalii şi speră să joace în acest an finala Campionatului Naţional.


„De când am venit la Focşani, m-am gândit la medaliile de la cele mai tari competiţii interne şi internaţionale. Victoriile îţi dau o mai mare încredere în tot ceea ce faci. Lumea baschetului este atentă la competiţiile de juniori, mai ales după ce sita cerne şi se ajunge la play-off. De aici se alege viitori performeri. La doi metri şi şapte centimetri, cât măsor eu acum, nu am probleme sub panou. Am fost primit cum trebuie de noii mei colegi şi suntem un adevărat grup. Suntem calificaţi la faza semifinală şi visăm toţi la medalii", subliniază tânărul baschetbalist.

Întrebări şi răspunsuri


Ce ţi-ai propus pentru 2010?


Vreau să câştig toate meciurile pe care le am în acest an. Nu va fi uşor, dar fără medalii nu poţi să te menţii în frunte. LPS Focşani a dat ani de-a rândul sportivi de mare valoare şi asta ne face mai puternici în fiecare zi. Mulţi dintre sportivii care s-au format la Focşani au ajuns nume mari.


Care este modelul tău în baschet?


Îi urmăresc pe marii campioni ai baschetului la cele mai important turnee, pentru a învăţa şi eu mai bine anumite strategii. Pentru a ajunge un campion adevărat, îţi trebuie multă răbdare şi eşti obligat să munceşti pe brânci. Vin la antrenamente cu mare plăcere şi cred că acesta este şi secretul parcursului meu de până acum. Sunt în lotul României de junior şi vreau să ajung şi la echipa mare.

ce îi place


Familia mă sprijină şi îmi este alături. Părinţilor le datorez totul. Mă bucur de viaţă cât pot de mult. Sunt fericit că am o familie perfectă. Îmi place mult să citesc şi să fac baschet. Merg cu plăcere la antrenamente şi la competiţii. Asta e cel mai important în viaţă. Să faci ce îţi place. Nu există jumătăţi de măsură în sport, mai ales dacă vrei să faci faţă marii performanţe.


ce nu îi place


Nimănui nu-i place să piardă. Nu-mi plac oamenii falşi, fără coloană vertebrală. Nu îmi place minciuna. Îi evit cât pot de mult pe cei care caută să facă rău. La sala de antrenament trebuie să vii cu bucurie şi cu gânduri curate, pentru a face cu adevărat performanţă.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă