Gara Focşani, transformată în poligon de luptă, la un exerciţiu complex al ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de autospeciale au fost concentrate în zona gării din municipiul Focşani în cadrul unui amplu exerciţiu desfăşurat joi, 23 martie, cu începere de la ora 10.30. Tema acestuia a fost gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de accidente, avarii, explozii şi incendii în activitatea de transport feroviar.

Exerciţiul a urmărit rezolvarea a trei situaţii tactice. Prima dintre acestea a presupus că la ora 10.30, la dispeceratul comun ISU-SAJ s-a anunţat un incendiu la sistemul de ventilare de la etajul al II-lea al gării din municipiul Focşani.

Personalul de la locul de muncă anunţă, prin intermediul sistemului audio, producerea evenimentului şi începe evacuarea persoanelor. Din cauza fumului gros introdus în sistemul de ventilare din clădire, două persoane nu s-au putut autoevacua, una dintre acestea s-a rătăcit ajungând la subsolul clădirii, iar o alta s-a intoxicat cu fum.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă s-au deplasat la locul evenimentului 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ Vrancea, precum şi forţe aparţinând Poliţiei şi Jandarmeriei. Concomitent cu desfăşurarea intervenţiei pentru stingere, s-a luat măsura constituirii unei echipe de căutare-salvare pentru evacuarea victimei de la etajul al II-lea şi utilizarea trepiedului special conceput pentru coborârea şi/sau ridicarea din canale pentru scoaterea în condiţii de siguranţă a persoanei aflate în subsolul clădirii.Ambele victime au primit asistenţă medicală de specialitate.

În cadrul celei de-a doua situaţii tactice simulate, din cauza ruperii unei osii la un vagon cisternă care transporta produse petroliere, acesta deraiază, iar combustibilul deversat se aprinde, existând pericol de explozie. Personalul de la locul de muncă reuşeşte să desprindă vagonul incendiat de restul garniturii de tren şi să anunţe evenimentul atât la 112 cât şi S.C. Electrificare CFR S.A. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă se deplasează la locul evenimentului 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi forţe aparţinând Poliţiei şi Jandarmeriei.

Pentru protecţie, localizarea şi lichidarea incendiului se utilizează ca substanţă de stingere spuma mecanică. Aceasta acţionează formând o pătură izolatoare între materia incendiată şi mediul  carburant, având şi efect de răcire. Servanţii care au acţionat asupra incendiului au fost echipaţi cu aparte de respirat cu aer comprimat şi au purtat costume de protecţie tip Nomex şi costume de protecţie anticalorice. Acesta asigură protecţia pompierilor în condiţiile impuse de lucrul în vecinătatea surselor foarte intense de căldură, radiantă şi a contactului accidental cu flăcările.

Cea de-a treia situaţie a constat din salvarea unor persoane blocate într-un vagon de călători. Astfel, s-a presupus că, în timpul deplasării, s-au constatat avarii la o garnitură de tren, fapt ce a determinat deraierea vagonului. Angajaţii CFR încep evacuarea călătorilor din garnitura de tren, mai puţin la un vagon, care are uşile blocate, în care se găsesc 5 persoane cu diverse traumatisme. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă se intervine cu o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială de transport personal şi victime multiple. De asemenea, se deplasează forţe aparţinând Poliţiei şi Jandarmeriei.

Autospeciala de descarcerare acţionează în primă fază pentru deblocarea căilor de acces către victime, iar ulterior sprijină forţele pentru evacuarea călătorilor. Cele 5 persoane sunt evacuate din vagonul deraiat şi transportate la ambulanţe pentru a li se acorda asistenţă medicală de specialitate. După ce sunt stabilizate funcţiile vitale ale victimelor, acestea sunt transportate la cea mai apropiată unitatea spitalicească.

La exerciţiu au participat, în total, 6 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autoscară mecanică, 3 autospeciale pentru muncă operativă, 1 autospecială de transport personal şi victime multiple, 2 ambulanţe SMURD, 2 echipaje SAJ Vrancea, precum şi echipaje de poliţie, jandarmi, de la poliţia T.F.şi de la S.C. Electrificare CFR S.A.

Pe parcursul exerciţiului, s-a urmărit, în principal: modul de acţiune a personalului de la locul de muncă; modul de acţiune şi colaborare a instituţiilor care asigură funcţii de sprijin în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă; modul de îndeplinire a operaţiunilor pentru desfăşurarea intervenţiei şi de rezolvare a situaţiilor tactice nou create în dinamica exerciţiului; modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice şi modul de colaborare cu forţele de intervenţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare