GALERIE FOTO: Pensiunile din Vrancea au început curăţenia de Paște pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă zăpada încă nu s-a topit, de Paşte la Lepşa va fi totul pregătit pentru turişti

Ca şi în alţi ani, staţiunea Lepşa este cea care acaparează majoritatea celor care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale în cadrul mirific al munţilor Vrancei.

Deşi mai sunt cinci săptămâni până la Paște, agenţiile de turism şi pensiunile din Vrancea şi-au pregătit din timp ofertele pentru sărbători.

În timp ce agenţiile de turism îi îmbie pe focşănenii cu dare de mână aleg să-şi petreacă Paştele în staţiunile montane din ţară sau de pe plajele însorite de peste hotare, managerii de pensiuni din Vrancea au pregătit la rândul lor oferte atrăgătoare pentru viitorii turişti.

CLICK aici pentru imagini

Ne referim în primul rând la zecile de pensiuni din Lepşa, unde există şi o mănăstire impresionantă prin frumuseţea ei şi care oferă posibilitatea turiştilor să vină să ia lumină în noatea de Înviere.

„Deocamdată nu am închiriat nicio cameră, dar m-a sunat foarte multă lume. Suntem în perioada de tatonări, de negocieri, însă nu-mi fac probleme că nu vom avea turişti, pentru că există acces în curte direct din şoseaua principală. Capacitatea vilei mele este de 10 locuri şi ne-am gândit ca pentru două nopţi să închiriem pensiunea pentru suma de 2000 de lei, iar cine vine pentru trei nopţi suma este de 3000 de lei. Masa şi-o pregătesc turiştii, pentru că avem şi bucătărie complet utilată", ne-a declarat Mihai Frăţilă, proprietarul vilei Poiana.

Începe postul Paştelui pentru creştinii ortodocşi

La alte pensiuni din Lepşa, tarifele pentru o noapte de cazare pleacă de la 120 de lei şi ajung chiar şi la 150 de lei/cameră/noapte, majoritatea proprietarilor preferând însă să închirieze camerele către grupuri de turişti.

Şi agenţiile de turism au început să vândă foarte pachetele turistice către destinaţii precum Braşov, Bran sau Moeciu însă, majoritatea clienţilor îşi vor petrece sărbătorile pascale pe litoralul bulgăresc, unde ofertele sunt de-a dreptul tentante.

„Trei nopţi de cazare, all - inclusive, la hotelurile din Bulgaria costă 70 de euro de persoană. Biletele către această destinaţie s-au vândut în proporţie de 60%", declară Dana Marin, agent de turism la o agenţie din Focşani

Cei care vor să simtă spiritul Paştelui aleg ca destinaţie Israelul, unde pentru 600 de euro au posibilitatea de a merge în pelerinaj în întreg Ierusalimul şi de a lua Lumină de la „Mormântul Sfânt".

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani