Fotografii inedite de la comemorarea scriitorului Duiliu Zamfirescu. Ce note avea la şcoală boierul literaturii române
0S-a stins din viaţă în anul 1922, la mănăstirea Agapia. Scriitorul a fost înmormântat în Cimitirul Sudic din Focşani.
Duiliu Zamfirescu este cel mai cunoscut dintre scriitorii care s-au născut şi au trăit în Vrancea.
În Cimitirul Sudic din Focşani se află mormântul marelui scriitor Duiliu Zamfirescu (1858-1922). Graţie istoricului Florin Dîrdală, de la arhivele Naţionale-Filiala Vrancea, în documentele instituţiei au fost găsite fotografii inedite de la comemorarea a zece ani de la moartea scriitorului, dar şi documente despre situaţia sa şcolară.
"În ceea ce-l priveşte pe inegalabilul şi desăvârşitul romancier, dar şi poet, nuvelist, diplomat şi om politic, Duiliu Zamfirescu, sigur cunoaşte toată lumea că a avut cu oraşul Focşani şi cu zona actualului judeţ Vrancea legături mai mult decât strânse. A venit pe lume, scriu biografii lui, la Plăineşti, în prezent localitate ce se numeşte Dumbrăveni, dar în trecut s-a mai chemat şi Suvorov. Naşterea scriitorului a avut loc cu câteva luni înainte de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi realizarea primei Uniri a românilor. Din păcate, un act oficial din zona târgului Plăineşti ori de la parohia de acolo, unde se înregistrau cei botezaţi, nu a fost, încă, depistat, aşa că trebuie să ne mulţumim cu data consemnată în enciclopedii, aceea de 30 octombrie 1858. A fost primul copil al lui Lascăr şi Sultana, mama fiind sora viitorului mare arhitect Ion Mincu. În familia Zamfirescu au mai venit pe lume şi alţi copii, vreo şapte, opt, ultimul pe la anul 1880, deci la 22 ani diferenţă faţă de Duiliu. Prin urmare, vorbim de o familie numeroasă, care ducea o viaţă destul de nesigură din punct de vedere material, cu toate că tatăl, Lascăr, arendaş, rentier, negustor şi cârciumar se zbătea să procure cele necesare unui trai decent. În primii ani. Duiliu Zamfirescu locuia, cu ai săi, într-o casă cu chirie situată pe o latură de azi a Grădinii Publice şi probabil că se juca din plin, ca orice copil, cu cei de o seamă, supravegheat, mai mult sau mai puţin atent, de unchiul său, Mincu, doar cu 6 ani mai mare. În scurt timp, familia Zamfirescu s-a mutat în locuinţa situată lângă unitatea şcolară, care îi poartă în prezent numele, casă ce le fusese pusă la dispoziţie de bogatul vecin Râmniceanu, model al personajului Tănase Scatiu, sigur că nu tocmai degeaba, ci pentru serviciile aduse de Lascăr în administrarea vastelor moşii ale Râmniceanului Scatiu. Pe la 8 ani Duiliu a fost trimis la şcoala primară, zisă şi elementară , iar din anul 1869 a început să frecventeze cursurile recentului înfiinţat Gimnaziu Unirea. Notele încasate de acesta la materii precum latina, româna ,matematica, geografia şi istoria au fost nu mici, ci foarte mici. Clasa a I-a de gimnaziu(azi a V-a ) a terminat-o cu puţin peste nota 4. În următoarele două clase a depăşit niţel media generală anuală de 5, abia în clasa a IV a ( actuala clasă a-VIII-a) a obţinut media generală de 6 , semn ca îi mai venise mintea la cap, asta în timp ce unii dintre colegii săi, despre care nu mai ştie azi, nimeni, nimic aveau chiar medii generale de 8 şi 9.
În anul 1873 traseul elevului Zamfirescu-Duiliu a luat direcţia Liceului Matei Basarab din Bucureşti, unde tocmai terminase cursurile şi Mincu. Legăturile scriitorului cu pământurile frumoase ale judeţului nostru nu s-au oprit în acest moment , vacanţele petrecându-le tot în târgul nostru cel liniştit sau pe la moşiile Scatiului. Mai târziu, cu bani proprii, şi-a cumpărat câteva zeci de pogoane de vie şi a zidit un conac solid la Faraoane, unde s-a refugiat de multe ori, când viaţa şi profesia l-au lăsat. După moartea survenită în anul 1922 , familia putea alege să-l înmormânteze la Bucureşti ca şi pe Mincu. Cu toate acestea, rudele au respectat ultima dorinţă a marelui scriitor şi l-au depus alături de fiul său la Cimitirul Sudic de la Focşani -Vâlcele. La comemorarea a 10 ani de la moarte, sute de focşăneni i-au adus un omagiu sincer şi probabil că periodic ar fi făcut acelaşi lucru dacă nu venea al Doilea Război Mondial şi apoi tristul regim comunist care a interzis astfel de manifestări. În prezent locul este îngrijit bine de angajaţii cimitirului şi nu ar fi rău ca şi acest mormânt să devină , în scurt timp, monument istoric aşa cum s-a întâmplat, din fericire, cu cel al marelui filantrop, Maior Gh. Pastia", scrie Florin Dîrdală.