FOTO-VIDEO Amintiri cu frigidere goale şi frig în case din „Epoca de Aur”

Vrâncenii, ca şi concetăţenii lor din toată ţara, au trăit vremuri deloc uşoare în anii deceniului ’80, în special în ultima sa parte, chiar dacă mulţi dintre ei nu au încetat să fie nostalgici după acele vremuri.

Cei care au trăit vremurile de dinainte de 1990 cu siguranţă că îşi aduc şi astăzi aminte cu tristeţe de sutele de ore petrecute la cozile de la alimentara, pentru a-şi procura produsele alimentare necesare traiului, de frigul pătrunzător din apartamente şi de alte umilinţe din acea perioadă neagră a României.

Nu ne-am propus ponegrim acea perioadă şi nici să facem o comparaţie cu vremurile de astăzi, când practic în magazine se găsesc de toate, dar marea majoritate a oamenilor sunt săraci, ci pur şi simplu ne dorim o readucere aminte a acelei perioade.

Cozile foamei

Criza alimentară s-a regăsit din plin şi înVrancea, deşi judeţul avea importante resurse alimentare. Cei care au trăit acele vremuri spun că poate cel mai deficitar compartiment alimentar era cel al lactatelor, deşi oraşul dispunea de o fabrică de industrializare a laptelui.

Cele mai multe din aceste produse lactate mergeau însă la export, iar populaţia suferea din acest punct de vedere şi primea produse în cantităţi limitate.

„De exemplu, dacă aveai doi sau trei copii, aveai importante probleme de aprovizionare. Astfel, la ora 1 sau 2 noaptea trebuia să  te duci la centrul de care aparţineai, depuneai două sticle goale de lapte şi două borcănele de sana, te întorceai la 5 şi, dacă mai găseai acele sticle goale stăteai până la 7 dimineaţa când venea maşina cu lapte. Deci, aproape jumătate de noapte trebuia să ai grijă să-ţi rezolvi această importantă problemă gospodărească şi de sănătate”, ne-a declarat istoricul focşănean Cezar Cherciu.

Cartelă la pâine

Nu a existat cartelă în Focşani, doar pentru o perioadă foarte scurtă, de jumătate de an, a fost introdusă cartela pentru pâine, pe care toată lumea o avea.

„Cea mai neplăcută situaţie era când eu, provenind din mediul rural, veneam la Focşani să cumpăr pâine. Mă uitam la ditamai coada şi mă aşezam şi eu, poate am noroc. Nu aveam acces, pentru că era introdusă cartela. La sfârşit, când se termina coada, vânzătoarea îşi făcea milă de noi şi dacă mai rămânea ceva pâine ne-o vindea nouă, celor care nu aveam cartelă”, îşi aminteşte Claudia Ionescu despre acele timpuri.

Carnea, mai mult pe sub mână

În ultimii ani ai regimului comunist, vitrinele din magazinele alimentare, în special cele rezervate produselor din carne, erau cea mai mare parte a timpului goale. Existau anumite zile când alimentarele erau aprovizionate cu carne, în special de pui, iar oamenii stăteau cu orele la rând să poată prinde măcar un pui sau o pungă de tacâmuri ori un salam.

„De la balconul blocului pândeam când venea maşina cu alimente. Coada însă era formată de mult. Coboram şi timp de două, trei ore stăteam să prind şi eu ce era de cumpărat prin magazin. Nici peşte nu se găsea, deşi reclama cu „nicio masă fără peşte” a rămas de poveste”, îşi aminteşte şi Lina Postolache despre celebrele cozi la alimentara.

Erau însă şi oameni care se descurcau şi îşi procurau alimente prin tot felul de metode, cea mai cunoscută fiind cea a trocului. Astfel, un angajat la fabrica de industrializare a cărnii se descurca să scoată pe ascuns din fabrică carne pe care să o vândă sau să o schimbe cu alte produse cunoscuţilor. Aşa se face că deşi toată lumea se plângea de lipsa alimentelor, duminica, la picnicuri, grătarele sfârâiau de carne.

Banane şi portocale, doar de sărbători

În preajma sărbătorilor de „Moş Gerilă”, cofetăriile deveneau atracţia populaţiei. Numai în acea perioadă a anului se puteau procura, cu puţin noroc, portocale sau banane pe care unii oamenii nici nu ştiau cum arată. Bananele nu veneau direct coapte, ci erau verzi, iar părinţii le ofereau copiilor abia după ce le ţineau câteva zile pe şifoniere, timp în care ajungeau să ă îngălbenească.

„Simţeam sărbătorile datorită fructelor tropicale pe care le aducea mama. Nici nu ne spunea de ele pe loc, ci ni le punea sub bradul de iarnă”, spune Viorel Ciubotaru, căruia i s-a întipărit definitiv în minte această imagine.

Caloriferele reci, sobele la putere

În ultimii ani ai regimului comunist, focşănenii au simţit pe pielea lor frigul din apartamente. Pe atunci circula celebra butadă: „În casă e frig, afară e frig/ Deschid fereastra larg şi strig/ Îţi mulţumesc partid iubit că m-ai călit”. Şi era adevărată, pentru că în zilele de iarnă temperaturile interioare erau situate în jurul valorii de 12-13 grade Celsius. Din această cauză, sute de focşăneni au găsit soluţii pentru a scoate pe bloc hornuri şi şi-au construit sobe pe lemne, cu care încercau să depăşească acest obstacol. „Şi astăzi mai păstrez în casă soba de teracotă, cu toate că nu o mai folosesc. Aveam copii mici, trebuia să am grijă de ei să nu se îmbolnăvească.  A fost greu şi chiar dacă uneori regret acele timpuri, îmi revin repede şi spun că nu aş mai vrea să mai trec odată prin perioada aceea grea", spune şi Ioana Băncilă, astăzi pensionară.

Ne îmbrăcam toţi la fel

Magazinele de textile şi încălţăminte erau cam singurele care erau aprovizionate cât de cât. În acest domeniu nu s-a simţit criza, numai că şi aici marfa venea cu repartiţie.

„Noi făceam aprovizionarea de la Galaţi, pentru că aparţineam de Întreprinderea Comerţului cu Ridicata pentru Textile-Încălţăminte. Câteodată, mai luam aprobare de la minister pentru a aduce marfă şi din altă parte. Aveam repartiţie de mărfuri, în specal la blănuri, la haine de piele, produse destul de rare iar fiecare judeţ avea repartiţie pentru astfel de mărfuri. Noi, cei de la raft, ştiam exact ce se cere şi ştiam să facem aprovizionare. Totul era supravegheat de direcţia comercială, care urmărea circulaţia mărfurilor. Nu erai un comerciant bun dacă stăteai cu marfa pe stoc. Pot să spun că în acest domeniu nu era criză, era totul ordonat, nu ca acum, unde până şi în alimentară se vând chiloţi”, ne-a declarat Niţu Zamfir, care rezistă şi astăzi în domeniul în care lucrează din 1967.