FOTO Familii izolate, case stricate, drumuri rupte, totul din cauza ploilor torenţiale care au căzut în Vrancea în ultimele trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile căzute aproape fără întrerupere au creat probleme destul de grave în judeţul Vrancea. Practic, în mai multe comune de pe Valea Râmnicului, respectiv Dumitreşti, Jitia şi Chiojdeni  s-au reactivat alunecările de teren.

Comuna Dumitreşti a avut cel mai mult de suferit de pe urma ploilor torenţiale din ultimele trei zile. Pentru prima dată un drum comunal s-a surpat pe o lungime de circa 150 de metri şi a avariat o gospodărie aflată la marginea satului.

Casa şi anexele au luat-o la vale şi au devenit aproape de nelocuit. Un bătrân de 89 de ani este în pragul disperării după ce alunecările de teren i-au distrus agoniseala de-o viaţă iar soţia sa a decedat acum două zile.

„Am 89 de ani, stau de peste 60 de ani în casa asta, dar aşa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. Sunt supărat tare, că am rămas singur, acum două zile mi-a murit şi nevasta şi mâine o îngrop. Noroc cu casa băiatului, că o ţinem acolo”,  plânge Dumitru Nedelcu.

Ploile torenţiale şi scurgerile de pe versanţi au afectat şi un alt drum comunal din Dumitreşti în mai multe puncte. Oamenii au încercat să ţină situaţia sub control pentru a nu rămâne complet izolaţi. Cu toate acestea, peste 100 de persoane din satul Trestia au rămas izolate din cauza alunecărilor de teren.

Autorităţile spun că  nu pot rezolva decât provizoriu această problemă care necesită o investiţie costisitoare.

În comuna Gura Caliţei, în urma reactivării unor alunecări de teren drumurile care asigură accesul în patru sate au fost afectate pe diferite suprafeţe, iar în unele puncte platforma căii de rulare a fost parţial distrusă. Astfel, accesul în satele Plopu, Cocoşari, Dealu Lung şi Raşca se realizează doar pietonal.

De asemenea, la Poiana Cristei DC 149 a fost afectat din cauza unei alunecări de teren pe aproximativ 250 metri, în comuna Vintileasca DC 177, în satul Tănăsari, a fost afectat în trei puncte pe 55 metri, iar DC 178 Bahnele – După Măgura a fost afectat în două puncte pe 7 m. În comuna Jitia pe DN 2N a fost afectată platforma drumului între km 46+800 şi 46+900.

Probleme au fost şi la munte, la Vrâncioaia, unde un drum judeţean s-a rupt în mai multe puncte, fiind afectate  DJ 205 L, DC 93, dar şi un podeţ. O alunecare de teren s-a produs şi pe  celebrul DJ 205 D, în comuna Nereju şi pe o porţiune de aproape 200 de metri liniari se circulă pe un singur fir.

Şi în Focşani ploile au cauzat probleme, fabrica de confecţii a fostului senator Sorina Plăcintă fiind inundată.

Pagube cauzate în urma precipitaţiilor au fost semnalate şi la nivelul altor localităţi, unele dintre acestea fiind deja remediate prin intervenţia serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, prin decolmatarea şanţurilor şi rigolelor sau refacerea platformei drumurilor comunale afectate.

Astfel, în urma fenomenelor hidrometeorologice  au fost avariate 18 km drumuri comunale şi vicinale, 1 pod, 3 podeţe, iar un podeţ a fost distrus la nivelul comunei Vidra, 33, 5 km uliţe săteşti au foste afectate în comuna Mera, iar la Valea Sării, în urma prăbuşirii parţiale malului stâng al râului Putna a fost afectată platforma unui drum vicinal pe circa 60%, cu tendinţă de alunecare spre gospodăriile din imediata apropiere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă