FOTO Autobuzele tricolore au ajuns şi în Vrancea. Expoziţia inedită din saloanele mijloacelor de transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei autobuze personalizate în culorile drapelului naţional, pe caroseriile cărora sunt reprezentate cu 100 de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referinţă, au ajuns şi în Vrancea.

Cele trei autobuze ale Companiei de Transport Public Iaşi personalizate în culorile drapelului naţional, au ajuns  vineri dimineaţă la Focşani şi Pufeşti.

Dacă la Focşani, Caravana Unirii a poposit pentru câteva minute la Colegiul Naţional Unirea, la Şcoala Gimnazială din Pufeşti autobuzele tricolore au zăbovit mai multă vreme, spre bucuria elevilor, care au avut astfel parte de o surpriză e măsură de Ziua Educaţiei.

Nu numai copiii s-au bucurat de această inedită caravană, ci şi invitaţii Şcolii Gimnaziale Pufeşti Vrancea, care au venit de la Brăviceni, Republica Moldova.

Toţi cei prezenţi au putut observa cum saloanele autobuzelor au fost transformate în galerii expoziţionale neconvenţionale, care includ variate informaţii şi materiale foto-video. Astfel, Autobuzul Albastru găzduieşte o expoziţie dedicată evenimentelor istorice din 1916-1918, în Autobuzul Galben sunt realizate proiecţii video cu filme documentare istorice, iar în Autobuzul Roşu sunt prezentate explicaţiile celor 100 de simboluri.

"Proiectul readuce în prim-plan statutul de Capitală naţională a Iaşului în perioada 1916 - 1918, la Iaşi fiind puse bazele unirii ce a condus la formarea României Mari. Astfel, pe fiecare laterală a autobuzelor se regăseşte mesajul «Iaşul salută România Mare!»",  potrivit reprezentanţilor Primăriei Municipiului Iaşi, care au iniţiat proiectul.

Până la 1 decembrie 2018, „Caravana Unirii” va străbate teritoriul României Mari, poposind în marile oraşe reşedinţă de judeţ, dar şi în oraşele Chişinău şi Cernăuţi, în prezent parte a Republicii Moldova, respectiv a Ucrainei.

„Caravana Unirii” este un proiect cultural organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort