Focşani: Chiriile la locuinţe sunt în cădere liberă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile chiriilor la garsoniere, apartamente şi spaţii comerciale au scăzut cu până la 30%. Dacă la începutul anului trecut chiria pentru o garsonieră complet utilată ajungea la 150 de euro, acum, pentru acelaşi spaţiu, se plăteşte nu mai mult de 100 de euro.

Închirierea imobilelor nu mai este o afacere la fel de rentabilă ca în anii trecuţi, când mulţi dintre focşăneni obţineau banii frumoşi din cedarea folosinţei locuinţelor sau spaţiilor comerciale.

Mai citiţi şi: Micile agenţii imobiliare sunt cu un picior în groapă

Criza financiară a făcut ca preţul chiriilor să scadă dramatic în ultimele şase luni.

„Chiriile la garsoniere şi apartamente sunt mai mici cu până la 30%. Preţurile variază şi în funcţie de îmbunătăţirile imobilului, de utilităţi sau de perioada pe care este închiriat", declară Daniela Gheorghiţă, agent imobiliar.

Garsonierele, cele mai căutate

Preţul de închiriere a unei garsoniere, preferate mai ales de elevi, studenţi şi familii tinere cu posibilităţi financiare reduse, a ajuns în acest an la minimum 80 de euro şi maximum 100 de euro, dacă este şi mobilată.

Cât despre apartamentele cu două camere, chiria variază între 100 şi 200 de euro, dacă sunt renovate şi complet utilate.

„La începutul anului trecut, chiria pentru un apartament cu două camere ajungea şi la 300 de euro. Acum, cei care optează pentru un apartament modest, nemobilat, nu dau mai mult de 100 de euro. Apartamentele cu trei camere nu sunt foarte solicitate, preţul chiriilor variind între 200 şi 300 de euro", adaugă Daniela Gheorghiţă.

Spaţiile comerciale, mai ieftine cu 30%

Dacă în anii trecuţi, spaţiile comerciale erau la mare căutare, în această perioadă din ce în ce mai multe sunt „abandonate".

Deşi preţurile chiriilor au scăzut chiar şi cu 30 - 40%, ajungând la trei sau patru euro pe metrul pătrat în sudul oraşului şi la 25 de euro în zona centrală, solicitările sunt din ce mai puţine.

Agenţii imobiliari spun că, în general, imobilele sunt închiriate pe o perioadă de minim un an şi maxim doi ani.

Locuinţe, închiriate în regim hotelier

În această perioadă, mult mai solicitate sunt apartamentele şi casele închiriate în regim hotelier, în special cele din zona centrală a oraşului.

Cei care preferă acest tip de locuinţă temporară sunt tinerii veniţi din alte oraşe în interes de serviciu, iar preţul unei nopţi de cazare variază între 20 şi 25 de euro.

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă