Festivalului de Muzică Uşoară Românească ”Florentin Delmar” intră în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Florentin Delmar

Aflat la cea de a 46-a ediţie, Festivalul de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar" se va desfăşura între 19 şi 20 noiembrie la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia".

Festivalul de Muzică Uşoară Românească "Florentin Delmar" a ajuns la ediţia cu numărul 46 şi este unul dintre cele mai longevive evenimente de acest gen din ţară,

Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia”, instituţia care organizează evenimentul, a definitivat programul Festivalului care va avea loc în perioada 19-20 noiembrie.

Astfel, pe data de 19 noiembrie va avea loc concursul de interpretare, tot atunci urmând să aibă loc patru recitaluri susţinute de OVI, Cazanoi Brothers, Sorin Zlati şi Eugenia Nicolae.

Pe 20 noiembrie sunt programate festivitatea de premiere şi gala festivalului, cu recitaluri susţinute de Mădălina Gaivas, câştigătoarea ediţiei 2020, şi trupa vrânceană Provincialii.

Evenimentul de la Focşani va fi prezentat de Alexandra Velniciuc, Ionuţ Ungureanu şi Sorin Francu.

În acest an, juriul este format din consacraţii Horia Moculescu (preşedinte), Viorel Gavrilă, Adrian Romcescu şi Nicolae Caragia şi editorul muzical Andrei Filip.

Cum s-a născut Festivalul Delmar

În anul 1973 a luat fiinţă,  sub coordonarea Casei de Cultură a Municipiului Festivalul "Să Cînte Tinereţea",   titlu păstrat până în 1990. Evenimentul a demarat ca un festival judeţean, cu un juriu autohton  din care făceau parte secretari de partid din întreprinderi, preşedinţi ai comitetelor de sindicat,  şi prezidat de compozitorul Aurel Giroveanu. 

Prima ediţie a fost câştigată de Paula Lupu (actriţa Teatrului Municipal al zilelor noastre, Paula Grosu).
Acompaniamentul concurenţilor era asigurat de formaţii instrumentale, la începuturi, formaţia "Ozi" condusă de Puiu Usturoi, apoi o formaţie condusă de Mircea Grosu urmând ca din 1981 până  în 1991 (exceptând anul 1984 când formaţia "POLIFONIC" a asigurat acompaniamentul) acopmapniamentul să fie asigurat de grupului "Stelele".
Din 1979, la iniţiativa compozitorului Horia Moculescu, edilii au propus restructurarea  şi reorganizarea manifestării, oferindu-i un caracter "interjudeţean” în care să fie interpretată numai muzică uşoară românească. Festivalul rămâne cu titulatura iniţială, avându-l ca preşedinte al juriului până în prezent pe Horia Moculescu, devenit cetăţean de onoare al municipiului Focşani în 2017.

Manifestarea îşi schimbă titulatura, luând numele compozitorului focşănean Florentin Delmar, începând cu anul 1991. În juriul concursului au fost personalităţi ale vieţii muzicale româneşti ca: Ion Cristinoiu, Dumitru Lupu, Temistocle Popa, Eugen Rotaru.
Pe scena festivalului focşănean au urcat concurenţi ce mai târziu au devenit nume de referinţă în muzica uşoară românească: Carmen Rădulescu, Ovidiu Cernăuţeanu (OVI), Denis Roman, Mioara Feraru, Anda Adam, Daniela Görfy, Marcela Buruian, Mihai Trăistariu, Romeo Zaharia, Ionuţ Ungureanu.

Cine a fost Florentin Delmar

Florentin Delmar s-a născut la Focşani, pe 8 aprilie 1917, numele său real fiind Florian Milea. A studiat pianul din copilărie cu Elena Nagel şi N. Handman. În 1935 se înscrie la Consevatorul din Cluj. Începe să scrie muzică pe versuri proprii, continuând să studieze arta cântecului cu C. Stroescu şi tenorul T. Spătaru. În decembrie 1938 debutează la Radio într-un program de muzică vocală, acompaniat de orchestra S.R.D.E. sub pseudonimul Florentin Delmar, nume pe care-l va păstra toată viaţa.

În 1947 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor iar în anul 1950 îşi înfiinţează la Radio propria orchestră "Steaua". Funcţionează ca solist instrumentist, corepetitor şi lector (pian) la Teatrul Constantin Tănase. Florentin Delmar sugerează autorităţilor focşănene înfiinţarea în oraşul său natal a unui festival de muzică uşoară care să lanseze tinere talente.

A scris muzică uşoară, de film şi a fost unul dintre primii şi importanţii promotori ai muzicii uşoare româneşti, alături de Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda. Multe dintre melodiile sale – "La cabana Trei brazi”, "Poem", "Brezuţa", "Te caut", "Serenada Bucureştiului", "Focşăneanca" etc. – stau ca temelie la baza muzicii uşoare româneşti, avînd o muzicalitate şi o candoare greu de redat printr-un glas obişnuit. Se stinge din viaţă la Bucureşti la 31 martie 1983.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie