Fântânile cu cumpănă de la Păuneşti, „monument al civilizaţiei rurale“

În localitatea din judeţul Vrancea există 30 de fântâni cu cumpănă, cu vechime de până la 200 de ani, care sunt, în continuare, folosite de săteni.

În comuna Păuneşti din judeţul Vrancea există un loc unicat în România, în care se observă, cu ochiul liber, importanţa apei pentru oamenii care au trăit pe aceste meleaguri în urmă cu 200 de ani.

Aproape de centrul comunei, într-un perimetru nu mai mare de 2.500 de metri pătraţi, au fost construite în vechime 30 de fântâni cu cumpănă şi ciutură, fântâni care, în cea mai mare parte a lor, sunt funcţionale şi astăzi.

Fântânile reprezintă mândria localităţii şi au fost săpate din nevoia ca oamenii să aibă apă, mai ales că Păuneştiul este o comună amplasată pe mai multe dealuri, unde pânza freatică se află la mare adâncime.

„Aceste fântâni datează de sute de ani. Noi suntem aşezaţi pe trei dealuri aici, Novăceşti, Surlea şi Bostăneşti, iar dacă sapi după apă o poţi găsi şi la o sută de metri. Se spune că prima fântână a aparţinut dascălului Ioniţă Chiriac. Pe vremuri, oamenii se trezeau cu noaptea-n cap şi veneau cu carele cu boi la fântâni. Efectiv stăteau la rând şi luau apă pentru animale, dar şi pentru consum propriu. Pe urmă au apărut viile şi luau apă să le stropească“, ne-a spus primarul Gheorghiţă Popa.

Fiecare fântână poartă numele celui care a construit-o, astfel că lumea ştia că se duce la apă „la Duman“, „la Berbece“ sau „la Ichim“.

Moştenite de la părinţi

Fântâna lui Berbece este considerată astăzi cea mai întreţinută dintre toate, asta pentru că moştenitorii familiei au primit cu limbă de moarte de la strămoşi să nu lase de izbelişte fântâna.

„Fântâna asta e mândria familiei, pentru că ne aduce mereu aminte de strămoşii noştri. Bunicii ne spuneau mereu să avem grijă de ea, să o curăţăm, că apa e cel mai de preţ bun al omului. Îmi aduc aminte în copilăria mea că se făcea coadă la fântână. Oamenii veneau cu vase mari să ia apă pentru stropit la vie. Acum avem alimentare cu apă, am apă şi în casă, dar eu tot de aici beau apă limpede, netratată, spre deosebire de cea care o am în curte“, spune Aurel Berbece, „moştenitorul“ unei fântâni.

La rândul său, localnicul Mitică Sandi îşi aduce aminte de sărbătorile religioase din comună, când toată suflarea satului se aduna în jurul fântânilor.

„La Bobotează, veneau câteva mii de oameni aici, la fântâni, unde se făcea agheasmă şi se sfinţeau apele. Era foarte frumos şi nu ştiu de ce acest obicei s-a întrerupt, pentru că nu am auzit să mai fie un astfel de loc prin ţară, în care să fie adunate atât de multe fântâni“, explică şi Mitică Sandi, din Păuneşti.

În afară de nevoia de apă, o altă explicaţie dată de localnici pentru construcţia fântânilor este aceea că obiceiul locului era de a se construi sau repara un puţ ori un izvor de apă la 40 de zile de la moartea unei persoane. Lângă acestea surse de apă s-au ridicat troiţe, s-au pus cruci sau icoane.

Chiar dacă astăzi comuna Păuneşti beneficiază de alimentare cu apă, fântânile sunt în continuare întreţinute de comunitate, iar apa este dusă în mod regulat la Direcţia de Sănătate Publică, pentru analize, astfel încât să se evite apariţia unor eventuale boli.

Profesorul de istorie Liviu Roman, care a fondat Asociaţia „Păuneşti-Prezent şi Viitor“ şi a scris monografia comunei vine cu propuneri pentru administraţia locală.

„Fântânile din centru ar trebui trecute pe stema comunei, ca un simbol al Păuneştiului. Întreaga zonă ar trebui delimitată cu un gărduţ şi declarată monument al civilizaţiei rurale“, a declarat profesorul Liviu Roman.