Fals preot, cercetat pentru că cerea bani de la biserici din ţară şi străinătate pentru pretinse fapte sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falsul preot cerea bani pe internet

Bărbatul este inspector la Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor Adulte cu Handicap Vrancea şi a fost dat în vileag de Arhiepiscopia Vrancei şi Buzăului.

Ciprian Neagu, inspector de specialitate la Serviciul Rezidenţial din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor Adulte cu Handicap Vrancea, este cercetat de poliţie, pentru înşelăciune, după ce reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au făcut plângere că un fals preot cere ajutoare pe internet.

Potrivit Arhiepiscopiei, bărbatul se dădea preot şi cerea ajutoare pentru mama şi fiica sa „grav bolnave”.

„Sub pretextul că este preot la Parohia „Sf. Prooroc Ilie“ din localitatea Runcu, jud. Vrancea, numitul Neagu Ciprian a solicitat ajutoare financiare de la diverşi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai altor culte din ţară şi din străinătate, pe motiv că mama sau fata domniei sale ar fi grav bolnavă, indicând şi contul bancar unde să-i fie virate sumele respective. Domnul Neagu Ciprian nu a fost şi nu este preot (hirotonit în mod canonic de către episcopul locului) la nici una din parohiile de pe cuprinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei. În acest sens, instituţia noastră a sesizat organele abilitate din Justiţie, pentru a lua măsurile ce se impun”, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul este fiu de preot şi a studiat teologie. El nu are copii, aşa cum pretindea, fiind divorţat, cea care i-a fost soţii fiind la rândul ei fiică de preot.

Ciprian Neagu a negat acuzaţiile care i se aduc.

„Am văzut şi eu ceea ce a apărut şi nu am ce să comentez pentru că nu m-am dat drept preot şi nici nu am cerut bani cuiva. Nu am folosit numele Arhiepiscopiei şi nu am cerut nimănui sprijin financiar pentru mama, sora ori fetiţa mea, aşa cum s-a spus”, a declarat Ciprian Neagu pentru Monitorul de Vrancea.

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei recomandă tuturor credincioşilor ortodocşi sau de alte culte, din ţară şi din străinătate, să nu se lase înşelaţi de acest impostor şi să înştiinţeze autorităţile abilitate ale statului, atunci când li se solicită astfel de ajutoare financiare.

Vă mai recomandăm:

FOTO Cazul scandalos al măicuţei care a căzut în păcat şi a născut gemene. Fosta stareţă Sebastiana, iubire interzisă la mănăstirea Tăriceni

Scandalul care a zdruncinat din temelii Biserica Ortodoxă Română(BOR) a pornit din inima Bărăganului, în urmă cu aproape 4 ani. Stareţa mănăstirii Tăriceni a născut, pe 27 noiembrie 2011, fetiţe gemene. Dragostea interzisă dintre măicuţă şi un bărbat misterios a făcut înconjurul ţării. Nici până astăzi nu s-a aflat cine i-a furat inima fostei măicuţe şi a făcut-o să cadă în păcat.

Scandalurile care au zguduit mănăstirile vasluiene: Exorcizarea de la Tanacu, petreceri cu femei la Episcopie, călugări prinşi la păcănele

De-a lungul anilor, viaţa monahală din judeţul Vaslui a fost zguduită de mai multe scandaluri, de notorietate rămânând exorcizarea de la Tanacu, care a făcut înconjurul lumii. Prima pagină a ziarelor au ţinut-o şi doi călugări de la mănăstirea din incinta Episcopiei Huşilor care au organizat o petrecere cu femei în chilii, dar şi doi monahi controversaţi care şi-au construit o mănăstire privată într-un sat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG