Evenimentul care l-a determinat pe Caragiale să scrie „D-ale carnavalului“. Cum au întors-o complotiştii „ca la Ploieşti“

La puţin timp de aducerea pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern, mai mulţi revoluţionari au încercat să-l înlăture de la putere, printr-un complot eşuat.

În anul 1870, la patru ani de când Carol I a fost adus pe tronul Principatelor Române, monarhia era puternic contestată în ţară.

În ţară, se dădeau lupte acerbe pentru putere între partidele de tradiţie de la acea vreme, liberalii şi conservatorii, iar pe plan extern a izbucnit războiul franco-prusac, cu implicaţii majore în societatea românească. Pe de o parte, românii simpatizau cu francezii, în timp ce prinţul neamţ Carol era, în mod firesc, de partea Prusiei.

Pe acest fond s-a creat o mişcare conspirativă menită a-l înlătura de pe tron pe principele Carol şi aducerea în fruntea statului a unui văr al împăratului Napoleon al III-lea.

Politicieni importanţi ai vremii, dar şi militari, ziarişti, avocaţi au creat două organizaţii conspirative, cu sarcini clare pentru proiectul de detronare a lui Carol I. Princialii agitatori au fost liberalii radicali C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada, Constantin Ciocârlan, fost prefect al Poliţiei Capitalei, maiorul C. Pilat, Alexandru Candiano-Popescu şi dr. D. Sergiu.

Planul era ca revoluţionarii pe care îi coordonau să ocupe telegraful, să pună mâna pe armată, iar mai multe oraşe mari, precum Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Buzău, precum şi tabăra militară de la Furceni, aproape de Focşani, să pactizeze cu mişcarea.

Mişcarea a fost pregătită pentru noaptea de 7/8 august 1870, deşi ofiţerii militari de la Furceni solicitaseră o amânare pentru a afla un deznodământ în războiul dintre Franţa şi Prusia. Creierul acţiunii, Candiano Popescu, nu a fost de acord şi, împreună cu grupul său, a ocupat prefectura şi telegraful din Ploieşti.

Dimineaţa, în faţa populaţiei chemate de clopotele bisericilor, Candiano Popescu a citit o telegramă atribuită ministrului de război Ion C. Brătianu, prin care făcea cunoscut că principele Carol I a fost detronat şi că el, Candiano Popescu, a fost numit prefect al judeţului Prahova. În aplauzele mulţimii, care să bucura că "a scăpat de neamţ", Popescu a pornit spre cazarma dorobanţilor.

La cazarmă, Candiano Popescu i-a prezentat maiorului Polizu, comandantul unităţii, o telegramă chipurile semnată de Ion C. Brătianu, ministrul de Război, şi Manolache Costache Epureanu, ministrul de Interne, cu următorul conţinut: «Vă fac cunoscut că prinţul Carol s-a detronat astă noapte de către popor. În numele guvernului provizoriu vă ordon a lua comanda garnizoanei şi pe dată a supune armata la jurământ pentru noul guvern. Totodată, vă veţi pune la ordinul prefectului Alexandru Candiano Popescu, veţi menţine ordinea, iar de urmare veţi raporta pe dată».

Un maior curajos

Maiorul Polizu nu a dat crezare telegramei şi a declarat că va apăra cazarma. Fără să intre în discuţii contradictorii cu respectivul maior, Candiano Popescu s-a deplasat la închisoarea oraşului unde a eliberat un număr de arestaţi.

Pentru a face cunoscută acţiunea pe plan internaţional, «prefectul» a expediat ziarului românesc Adevărul, care apărea la Pesta, următoarea telegramă: «Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu înfiinţat sub titlul de Regenţă. În Ploieşti mare entuziasm». Şeful staţiei telegrafice din Predeal, Iuliu Filipescu, s-a arătat circumspect, a oprit cele două telegrame şi a anunţat  guvernul de la Bucureşti”, arată istoricul Ioan Scurtu, unul dintre cei care au studiat evenimentele de la Ploieşti.

Aflând despre rebeliune, autorităţile au procedat la arestarea capilor mişcării, dar şi a câtorva sute de alţi cetăţeni. Candiano Popescu, care a fugit, a fost prins la Buzău.

Acuzaţii, în număr de 41, au fost trimişi în faţa justiţiei, la Târgovişte. Au invocat în apărarea lor faptul că domnitorul Cuza a fost înlăturat într-o manieră similară, fără ca nimeni să fie arestat. Două luni mai târziu, în octombrie 1870, acuzaţii au fost achitaţi.

Umoriştii vremii, în special scriitorul Ioan Luca Caragiale, a transpus evenimentul de la Ploieşti în comedia "D-ale carnavalului", piesă scrisă la 1885 pentru concursul Teatrului Naţional din Bucureşti, pe care autorul l-a şi câştigat. Caragiale, cunoscut pentru înverşunarea sa politică, o pune în piesă pe Miţa Baston să laude Republica de la Ploieşti.

De menţionat, că un singur lider al mişcărilor antidinastice, Eugeniu Carada, a rămas pe poziţie, iar toţi ceilalţi participanţi „au întors-o ca la Ploieşti”, pactizând cu Carol, unii devenindu-i apropiaţi, precum uneltitorul principal Candiano Popescu, numit la 1880 aghiotantul regelui sau Ion. C. Brătianu, devenit cel mai apropiat colaborator al lui Carol şi prim-ministru între 1876-1888.