Două maşini distruse de un copac care s-a prăbuşit peste ele. Cine plăteşte daunele? VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copacul a căzut peste două maşini FOTO: ISU Vrancea

Întâmplarea a avut loc marţi după amiază, pe o stradă din municipiul Focşani. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au degajat zona.

Nu a fost furtună la Focşani marţi după-amiza, dar totuşi un copac s-a prăbuşit.

S-a întâmplat pe strada Zorilor din municipiu, unde un copac destul de voluminos a căzut peste două autoturisme, producând pagube materiale proprietarilor acestora.

a faţa locului au ajuns două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, iar pompierii militari  au acţionat cu motofierăstraiele din dotare şi au îndepărtat copacul, atât de pe cele două autoturisme, cât şi de pe partea carosabilă.

Din păcate, în Focşani au loc frecvent astfel de accidente, chiar şi după ce oamenii au sesizat în prealabil autorităţile în legătură cu şubrezimea unor copaci, astfel că nu ar fi rău să se acorde o mai mare atenţie acestui aspect care ţine de domeniul public al oraşului.

Se ştie că  au fost focşăneni care şi-au distrus maşinile pe carosabilul plin de gropi din oraş şi au câştigat în instanţă daune de la Primărie din acest punct de vedere.

VIDEO: ISU Vrancea

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare