Dorin Cristea revine în scaunul de "general". Instanţa a stabilit că ordinul prin care a fost demis de ministrul Educaţiei a fost nelegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cristea revine în scaunul de general

Hotărârea nu este definitivă, dar este executorie, Dorin Cristea urmând să revină pe funcţie imediat după comunicarea deciziei instanţei către minister.

Dorin Cristea va fi repus în funcţie, pentru a doua oară în ultimul an, după ce magistraţii Curţii de Apel Galaţi au stabilit că ordinul prin care inspectorul general al IŞJ Vrancea a fost demis este ilegal.

"Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Cristea Dorin şi în consecinţă: Constată suspendată de drept executarea Ordinului MEN nr. 3544/11.04.2018. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare", se arată în hotărârea instanţei.

Hotărârea nu este definitivă, dar este executorie, Dorin Cristea urmând să revină pe funcţie imediat după comunicarea deciziei instanţei către minister.

Acesta fusese schimbat în luna aprilie de la conducerea Inspectoratului Şcolar Vrancea, după ce ministrul Educaţiei, Valentin Popa, i-a dat calificativ nesatisfăcător la evaluarea activităţii manageriale.

Decizia a fost fără doar şi poate una politică, având în vedere că Dorin Cristea nu este membru de partid şi şi-a câştigat postul prin concurs, în anul 2016.

Anterior, în august 2017, Dorin Cristea a fost înlăturat de la conducerea IŞJ Vrancea, fiind demis de ministrul Liviu Pop, iar în locul său a fost adusă profesoara Lauriana Ailincuţei, consilieră locală PSD la Focşani.
Aceasta a rezistat în funcţie doar două luni, până când instanţa a suspendat ordinul de demitere a lui Dorin Cristea, care a revenit în post în luna octombrie 2017.

În aprilie 2018, după ce Cristea a fost demis a doua oară, ministerul a decis să meargă tot pe mâna Laurianei Ailincuţei, profesor de engleză la Colegiul Naţional Pedagogic şi fost director al acestei instituţii de învăţământ, funcţie din care a plecat în urma unui control al Ministerului Educaţiei în guvernarea Ponta.
Dorin Cristea, şeful IŞJ Vrancea este printre puţinii inspectori generali cu concursul câştigat.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”