Doi hingheri şi un iubitor de animale s-au încăierat pentru un câine. Apărătorul patrupedului spune că a primit o bâtă în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul spune că a fost lovit cu bâta

Poliţia a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

O discuţie în contradictoriu între angajaţii Serviciului de Ecarisaj, care urmăreau un câine pe străzile din Mîndreşti şi un localnic a degenerat într-o bătaie în toată regula.

Localnicul le-a reproşat hingherilor că nu au voie să ia câinele şi s-a luat la harţă cu ei. El spune că s-a ales cu o bâtă în cap. 

La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, jandarmi şi o ambulanţă, bărbatul în vârstă de 50 de ani  fiind dus la spital. Se pare că şi unul din angajaţii Serviciului de Ecarisaj a încasat câteva lovituri.

"Astăzi, orele 11.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au fost sesizaţi că în cartierul Mândreşti ar fi izbucnit o altercaţie între 3 persoane. Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a stabilit faptul ca doi bărbaţi de 36, respectiv 50 ani, prezentau urme de violenţă, motiv pentru care cel din urmă a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  În cauză a fost deshis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, urmând a fi stabilit cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta", potrivit IPJ Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video