Direcţia de Dezvoltare a început prigoana ţânţarilor de pe domeniul public. Echipele de "şoc" vor lucra doar noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezinsecţia s-a făcut în parcuri

Serviciul de dezinsecţie este realizat de o firmă specializată, agreată de Primăria Focşani, care se va ocupa de  distrugerea ţânţarilor şi căpuşelor din oraş.

Începând din seara zilei de joi, 9 iulie Primăria Municipiului Focşani, prin Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, a demarat o nouă acţiune de dezinsecţie la nivelul solului pentru combaterea şi prevenirea înmulţirii insectelor.

Astfel, în cursul zilei de ieri, echipele de intervenţie ale Direcţiei de Dezvoltare au acţionat în interiorul parcurilor din Municipiul Focşani (Teatru, Schuman, Grădina Publică, Argeş şi cele de pe străzile Vlahuţă, Republicii, Gării şi B-dul Brăilei), urmând ca de vineri să meargă în interiorul cimitirelor şi în zona lizierei de salcâmi de la ieşirea din oraş.

"Astfel, în fiecare seară, în intervalul orar 22.00 – 05.00, angajaţii Serviciului de dezinsecţie din cadrul DDSP Focşani vor stropi zonele amintite cu substanţe împotriva căpuşelor, tânţarilor şi a altor insecte. Facem precizarea că substanţa folosită este Solfac Trio EC 200, are toate avizele sanitare necesare şi nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor. Chiar şi în aceste condiţii, facem un apel către focşăneni să evite totuşi locurile amintite după ora 22.00", potrivit Primăriei Focşani.

Vă mai recomandăm:

Direcţia de Dezvoltare pregăteşte  prigoana ţânţarilor şi şoarecilor din Focşani

Marţi seara începe ofensiva asupra tânţarilor şi căpuşelor din parcuri. Care sunt primele zone verzi unde se va acţiona

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"