Deszăpezire rudimentară, dar mult mai eficientă acum un secol. Cum aveau grijă autorităţile de infrastructura oraşelor

Serviciile publice şi populaţia îşi dădeau mâna să scoată oraşele din nămeţi cu multă muncă, sub îndrumarea autorităţilor, care nu ezitau să ameninţe cu pedepse din Codul Penal.

Acum mai bine de o sută de ani nu existau nici utilajele de azi, de îndepărtare a zăpezii, nici tehnologie avansată. Cu toate mijloacele rudimentare de care dispuneau autorităţile, cu forţa braţelor, cu ajutorul instrumentelor simple, respectiv lopeţi, căruţe şi impulsionaţi energic de către autorităţi, un oraş întreg reuşea să intre în normal, după căderi de zăpadă.

Pe atunci, edilii nu ezitau să-i ameninţe pe oameni cu pedepse din Codul Penal dacă nu vor urma cu stricteţe ordinele. În anul 1900, primarul oraşului Focşani a dispus ca ”toţi locuitorii, fie ei proprietari sau chiriaşi, după încetarea fiecărei ninsori să-şi cureţe zăpada de pe acoperişuri şi gheţurile ce se formează pe margini”.

De asemenea, oamenii erau somaţi să cureţe imediat zăpada şi gheaţa de pe trotuare şi din faţa fiecărei case sau prăvălii. Curăţirea zăpezii şi a gheţii de pe acoperişuri trebuia făcută dis de dimineaţă sau la prânz, între orele 12-13, pentru a nu împiedica circulaţia pe trotuare.

Toată cantitatea de zăpadă şi de gheaţă curăţită, de pe acoperişuri şi de pe trotuare, trebuia strânsă de proprietari şi chiriaşi în grămezi aşezate în mijlocul străzii, pentru a lăsa liberă circulaţia trăsurilor pe ambele laturi, iar de aici se transporta în afara oraşului, cu mijloacele serviciului de salubritate local.

Curăţirea gheţii de pe trotuare trebuia făcută cu razuri late de fier şi nu cu topoare sau alte instrumente care puteau cauza stricarea dalelor. Era interzis proprietarilor sau chiriaşilor să scoată zăpada şi gheaţa din curţi afară în stradă, în caz contrar zăpada fiind transportată de aceştia pe cheltuiala lor afară din oraş.

Legat de curăţirea gheţii de pe trotuare, vechile autorităţi orăşeneşti detaliază în alte acte oficiale că pentru îndepărtarea acesteia sunt permise doar acele razuri late de fier, dar numai pe timp de moină, când gheaţa se dezlipeşte cu uşurinţă sau imediat ce a căzut zăpada înainte de a îngheţa.

„În timp de îngheţ este interzis cu desăvârşire curăţirea trotuarelor, dalele fiind îngheţate şi existând riscul de a se sparge. În aceste situaţii, pentru a împiedica alunecuşurile, proprietarii vor trebui să aştearnă câte un mic strat de nisip sau chiar şi cenuşă”, potrivit unui document oficial emis de edilii din Focşani şi găsit în Arhivele Vrancea.

Edilii vechiului oraş întăresc în actele oficiale afişate în toate punctele din oraş că “cei care nu se vor conforma la indicaţiile de mai sus şi vor tăia gheaţa cu scule nepotrivite care cauzează deteriorarea caldarâmului se vor trezi cu uneltele confiscate şi vor fi daţi judecăţii pentru a răspunde de daunele ce le provoacă".

Zăpada să fie curăţată cât mai curând, pentru a nu se forma gheaţă

La 1932 regulamentele urbanistice prezintă neajunsurile iernii în felul următor.

„Ridicarea zăpezilor este de mare importanţă în România, mai ales în oraşele importante, căci clima noastră ne dă ierni, adesea, de 5 luni. Se recomandă ca zăpada să fie ridicată cât mai curând spre a nu fi bătută de circulaţie şi transformată în gheţuri. Operaţiunea constă mai întâi în înlăturarea zăpezii din calea de circulaţie şi apoi se face transportarea ei. Înlăturarea se face bine cu plugul de zăpadă (dacă pavajul e neted) făcut din lemn, sau în formă de pană, trasă cu vârful în sensul mişcării ori cu pluguri metalice special. Zăpada, grămădită lateral, este adesea lăsată acţiunii soarelui, ploii sau vântului spre a fi topită, dar în oraşele cu circulaţie importantă zăpada trebuie transportată aiurea, ceea ce cere cheltuieli mari. Transportul se face cu căruţele, autocamioane etc”.

Se punea mare accent pe curăţarea trotuarelor de gheaţă, pentru a nu fi periculoase pentru trecători, curăţare care nu trebuia făcută oricum, ca să nu se deterioreze trotuarul.

Documentele vremii nu pomenesc mare lucru despre amploarea iernii anului 1954, una dintre cele mai grele din istoria ţării, pentru că Partidul Muncitoresc Român nu încuraja dezbateri despre situaţii care îl depăşeau pe omul comunist.

Nu se putea vorbi deschis despre cum, uneori, vitregiile naturii depăşeau posibilităţile timpului şi nici nu se aducea vorba despre dramele umane, care, cu siguranţă, s-au petrecut în timpul iernii 1954. Forurile locale au încercat să gestioneze cele câteva săptămâni cumplite de iarnă, dar în hârtiile vremii s-au abţinut sa recunoască, pe fată, greutăţile.

Dintr-un document de arhivă se specifică doar că într-o şedinţă de  bilanţ din 22 martie 1954 s-a discutat, retrospectiv, problema transporturilor în Raionul Focsani. Se recunoaşte în raport că, de fapt, nu s-au asigurat cantităţile necesare de lemne pentru aprovizionarea populaţiei.