De unde vine expresia „Turcul plăteşte!“. Zicala îi este atribuită unui funcţionar somnoros de acum 250 de ani
0Unii românii folosesc în vorbirea curentă o serie de expresii despre care cred că se potrivesc în diferite conjuncturi, asta fără să stăpânească pe deplin proprietatea termenului în cauză
Expresia "Turcul plăteşte!" este una dintre cele mai utilizate atunci când cineva este obligat să plătească o pagubă sau o cheltuială făcută de altcineva. Zicala are însă în spate o poveste veche de peste 250 de ani, din timpul domniei lui Alexandru Ghica Vodă, cunoscut şi sub numele de Grigore al III-lea Ghica, ucis, culmea, de turci la 1777.
Se spune că domnitorul avea în divanul său un funcţionar care mai mult dormea decât făcea treabă. S-a întâmplat să doarmă chiar în timpul unui litigiu dintre un turc şi un român, dispută judecată de divanul domnesc.
În timpul audierilor, toată lumea a căzut de acord că românul este cel care trebuie să plătească paguba care a dus la existenţa procesului. Când i s-a cerut să indice vinovatul, în calitatea sa de judecător, funcţionarul trezit brusc din somn a exclamat apăsat că "Turcul plăteşte!", stârnind rumoare, dar şi râsete puternice în sala divanului. Expresia a devenit memorabilă şi folosită de atunci în cazul în care se vorbeşte de persoane care sunt învinuite pe nedrept.
Economistul şi scriitorul român Eugen Ovidiu Chirovici are o altă explicaţie a zicalei, pe care a făcut-o publică pe pagina sa de socializare.
“Originea ei demonstrează că evaziunea fiscală are pe aceste meleaguri rădăcini (aproape) la fel de adânci ca celebrele cuvinte “bursuc”, “viezure” sau “brânză”. Ei bine, turcii permiteau ca din tributul datorat Porţii să fie scăzute anumite deductibilităţi: pentru întărirea zidurilor de apărare, întreţinerea drumurilor etc. Băieţii noştri inventivi falsificau hârtiile şi deturnau banii spre chiolhanuri, spunând: “Lasă, turcul plateşte!” În acest fel conştiinţa lor era împăcată. Tot aşa cum in comunism, muncitorul care pleca acasă cu o trusa de scule fura de la “ăia”, nu-i asa?”, susţine Eugen Ovidiu Chirovici.
Pe lângă această expresie, în dicţionarul de cuvinte al românilor mai apar câteva zicale în care sunt pomeniţi turcii, precum „Cum e turcul e şi pistolul”, „Ce, eşti turc?” sau „Că nu dau turcii!”, întrebuinţate fiecare după cum sună mai bine.