Cum şi-a asumat căpitanul Cracalia comanda apărării redutei Griviţa în Războiul de Independenţă

Eroul Războiului de Independenţă a murit pe 30 august 1877, la vârsta de 39 de ani, după o carieră de 21 de ani ca militar.

Proclamarea Independenţei României, la 9 mai 1877, a fost plătită cu sânge de către ţara noastră, după ce legăturile cu puterea suzerană, în fapt Înalta Poartă, au fost rupte.

De altfel, Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, informa astfel despre starea de război în care ţara noastră se afla: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara …că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

Iar soldaţii români s-au achitat cu toată cinstea de misiunea de la sud de Dunăre, peste 10.000 dintre ei plătind cu viaţa independenţa ţării.

Printre ei s-a aflat şi căpitanul Leon Cracalia, născut la Focşani pe data de 6 iunie 1838. El a intrat în armată ca soldat la 1855, a căpătat gradul de sub-locotenent la 1863, în 1868 ajungea locotenent şi căpitan la 1871.
S-a evidenţiat în mod deosebit ca şi comandant al unei companii din Regimentul 10 Dorobanţi, în lupta din 30 August 1877, la atacul redutei Griviţa.

Batalionul 1 din Regimentul 10 Dorobanţi Putna era condus de maiorul George Şonţu şi a fost cel care a deschid crunta bătălie de la redutele Griviţa. În momentul pornirii la atac următorul dispozitiv: compania 1, sub comanda locotenentului Chivu Stănescu, în care a luptat şi sublocotenentul Gheorghe Pastia, nobilul ctitor al Teatrului şi Ateneului din Focşani şi compania a III-a, sub comanda căpitanului Leon Cracalia, din care făcea parte şi locotenentul Gheorghievici, se găseau în prima linie de luptă.

“Pe o ploaie măruntă şi o negură deasă care stăpâneau tot cuprinsul câmpului de bătălie, coloana de atac a început mişcarea spre poziţiile inamice. Sub ploaia de obuze şi şrapnele, trimise cu precizie de pe înălţimile Bucov, unde otomanii instalaseră o baterie de artilerie şi puzderia de gloanţe ce se revărsa din şanţurile de apărare şi de pe parapetul redutei, dorobanţii se apropie de poziţiile duşmane. Situaţia românilor era disperată: asupra coloanelor de atac se abăteau atât focul din faţă, cât şi cel din şanţurile de apărare aflate în flanc, provocând mari pierderi de vieţi omeneşti.La câţiva paşi de gornistul Niţă Rotaru, o schijă de obuz l-a izbit în gât pe maiorul George Şonţu, care căzu pe loc, lovit de moarte. Văzând pe maiorul Şonţu mort, curajosul căpitan Leon Cracalia a luat comanda companiilor şi, îmbărbătându-şi putnenii, au continuat atacul. La scurt timp, căzu mort şi el, lovit de un glonte în piept”, potrivit istoricului Gheorghe Miron, care a consemnat episodul de luptă în lucrarea Cronica Vrancei.

În Focşani mai există casa unde s-a născut acest erou, care nu a putut fi demolată, ca alte imobile din oraş, pentru că este monument istoric.

Din păcate, nici măcar această casă care îi poartă numele nu aminteşte pe faţadă  de acest personaj ilustru, iar vechea stradă Căpitan Cracalia a căpătat, încă din anul 1948, alte denumiri, fără nici o legătură cu eroul.