Cum se războieşte Armata Română cu „poporul“ pe o limbă de pământ. Oameni afectaţi: „Ce facem, ne luăm elicoptere?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un drum de acces către mai multe case construite în ultimii ani, aproape de şoseaua de centură a municipiului Focşani, este motiv de dispută continuă între locatari şi Ministerul Apărării Naţionale.

În zona Calea Moldovei din Focşani, arie având deschidere la E85, s-au ridicat de câţiva ani cel puţin 15 case, cu autorizaţiile necesare de la Primăria Focşani, iar singura cale de intrare-ieşire a locatarilor din curţile lor este un drumeag cu suprafaţa totală de 3.900 de metri pătraţi, lung de 238 de metri, pe care Armata îl revendică în baza unui schimb de terenuri făcut înainte de 1989.

Când şi-au construit casele, oamenii au ştiut doar că au ca vecini o unitatea militară, nu şi despre situaţia că nu vor avea acces la drumul pe care Primăria Focşani i-a asigurat că-i public. Ulterior, armata a găsit în documente că este terenul ei şi a încercat să-şi impună punctul de vedere. Iniţial, în 2014, locatarii au avut câştig de cauză în instanţă, printr-o ordonanţă preşedinţială, fiind lăsaţi să utilizeze calea de acces până la soluţionarea definitivă a litigiului dintre Armată şi Primăria Focşani.

Litigiu încheiat cu o hotărâre care a dat câştig de cauză Ministerului Apărării. În primăvara anului trecut, Armata a încercat să-şi recupereze terenul, blocând accesul celor din zonă, dar numai pentru o zi, până când pe fir a intrat iar Primăria Focşani, care a cerut o negociere pentru un schimb de terenuri.

Conflictul părea stins până săptămâna trecută, reprezentanţii Primăriei spunând că s-a convenit punerea la dispoziţie pentru Ministerul Apărării a unui teren de 2.800 mp, în incinta Cimitirului Sudic, pentru locuri de veci celor care lucrează în sistemul militar. Numai că înţelegerea a picat şi Armata vrea în continuare să-şi recupereze terenul.

“Au fost de acord cu înţelegerea iniţială, apoi au mai cerut 8.000 de mp în cimitir, adică jumătate de cimitir. Comisia de Urbanism a consiliului local nu a fost de acord, considerând că este un şanţaj. Sunt pretenţii exagerate cu care nu am fost de acord”, spune viceprimarul Gabriel Necula.

Locatarii au fost notificaţi săptămâna trecută că începând de astăzi nu vor mai putea utiliza drumul

“Vă informăm că vom interzice accesul pe drumul de exploatare, pe care îl folosiţi pentru accesul dintre drumul E 85, cu excepţia situaţiilor de maximă urgenţă care necesită intervenţia echipajelor specializate ale poliţiei, pompierilor şi salvării. Vă informăm că utilizarea terenului, drum de exploatare din cazarma 338, se mai poate realiza numai după semnarea unui contract de închiriere şi plată lunară a chiriei”, potrivit unei adrese semnate de colonelul Radu Voicu, comandantul Unităţii Militare 01333 din Focşani.

Drumul de acces nu a fost încă închis, reprezentanţii unităţii militare declarându-ne că încă se poartă negocieri, dar locatarii sunt îngrijoraţi că dintr-un moment în altul se va ajunge în situaţia să nu mai poată ieşi din curte.

“Noi nu vrem nimic pentru noi, de la Primărie şi de la Armată. Vrem doar să folosim drumul, pentru că este singurul pe care noi putem ajunge acasă. Ce facem, ne luăm elicoptere, facem pasarele peste drum?”, întreabă legitim Marian Matei, locatar al cartierului cu bucluc.


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate