Cum a devenit Bucureştiul cel mai important oraş al ţării, locul „de unde se poate supraveghea ţara“

Despre Bucureşti se ştie că este menţionat pentru prima dată ca oraş în 1459, fondator fiind Vlad al III-lea Ţepeş, nepotul lui Mircea cel Bătrân.

Deşi nu se află în centrul ţării, Bucureştiul este centrul economic al României şi de departe cel mai populat oraş. Iar alegerea oraşului pentru a devenit capital[ a fost făcută, potrivit istoricilor, din punct de vedere economic, dar şi datorită importanţei sale strategice.

“O capitală nu se mută, nu trebuie mutată, printr-o hotărâre administrativă, înainte să se ţină seama de complexul de influenţe economice şi demografice care fac să se adune într-un anume loc populaţia mai numeroasă, atrăgând după dânsa şi autoritatea centrală. Capitalele sunt alese din motive economice, în primul rând, sau strategice, acolo unde se încrucişează drumurile de negoţ, unde e centrul regiunilor de producţie şi se adună în chip natural populaţia, sau în centre supravegheate, unde se poate supraveghea ţara”, este de părere istoricul Petre. P. Panaitescu, care a fost un susţinător al alegerii Bucureştiului.

Înainte ca Bucureşti să ajungă centrul administrativ al ţării, trebuie spus că prima capitală a Ţării Româneşti a fost în Argeş, pe la 1200, acolo unde s-a aflat Basarab Întemeietorul.

Mai târziu, la 1418, noua capitală a fost mutată la Târgovişte, un târg mare şi bogat, cu foarte mulţi negustori. Despre Bucureşti se ştie că este menţionat pentru prima dată ca oraş în 1459, fondator fiind Vlad al III-lea Ţepeş, nepotul lui Mircea cel Bătrân.

Două secole mai târziu, în 1659, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, sub domnia lui Gheorghe Ghica.

Ce se afla în jurul Bucureştiului

“Locul unde sunt aşezaţi Bucureştii este o veche aşezare omenească. S-a dovedit că în aceste părţi, pe malurile lacurilor din jurul oraşului nostru, au fost numeroase localităţi preistorice. Erau locuri prielnice pentru viaţa omenească şi ferite de năvălirile prădalnice ale duşmanilor. În jurul Bucureştilor era o moşie domnească, folosită de târgoveţi, cuprinzând în veacul al XVIII-lea 12 sate. De această moşie domnul putea dispune şi putea face danii. Capitala, ca şi alte târguri ale ţării, era deci moşia domniei. Avea o autonomie locală, după chipul comunelor din Apus, cu un consiliu ales de târgoveţi, în frunte cu un judeţ şi cu 12 pârgari, dar şi cu pârcălabul, reprezentantul domniei”, menţionează Petre P. Panaitescu.

Devenind Capitală, aceasta avea dreptul să ia vamă, care era a domnului, o vamă mică, pentru trecerea căruţelor cu marfă, şi o vamă mai mare, pentru desfacerea produselor în târg. Ca şi astăzi, privilegiată era tot biserica, cea  care era scutită de la plata vămii atunci când prin târg treceau căruţele încărcate ale mănăstirilor.

Importanţa strategică a avut la rândul ei un rol bine determinat în alegerea Bucureştiului drept capitala României. Oraşul este construit pe o serie de dealuri care, datorită lucrărilor edilitare, au dispărut, dar pe vremuri existau cetăţi construite în vârful lor, precum mănăstirile Mihai Vodă sau Radu Vodă.

Locul de unde se vedea Dunărea

Acest loc înalt, la marginea pădurilor, putea aduna locuitori mulţi şi era un bun punct de pază pentru oşteni şi de observaţie spre Dunăre.

“Acolo, sub apărarea oştenilor, cinstiţii negustori puteau să se aşeze în jurul bisericilor închinate sfinţilor de către breslele lor şi aceasta a contribuit la ridicarea oraşului şi la alegerea lui drept sediu al domniei. O evoluţie naturală a împrejurărilor economice şi situaţia strategică în câmpie au impus alegerea capitalei Ţării Româneşti. Această constatare are o importanţă deosebită pentru înţelegerea trecutului nostru în adevărata ei lumină”, mai precizează istoricul Petre P. Panaitescu.

La trei ani după Unirea Principatelor Române de la 1859, rolul de nouă capitală urma să-l joace Bucureştiul, oraş care pe lângă depărtarea semnificativă de Imperiul Ţarist, dispunea de o populaţie şi o infrastructură acceptabile pentru noua calitate.

În perioada interbelică, oraşul era cunoscut ca Micul Paris, un oraş europenizat în adevăratul sens al cuvântului, dar comunismul a distrus din spiritul acestui oraş.