Crescătorii de oi din România, afectaţi de conflictele din ţările arabe. Care va fi efectul asupra preţului mielului de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescătorii de ovine din Vrancea se confruntă cu o situaţie delicată: planurile de a obţine un avantaj după munca depusă le sunt încurcate de conflictul din lumea arabă. Dacă în trecut, în ţări precum Siria şi Turcia „plecau“ peste 70.000 de miei, în prezent abia jumătate din această cifră va lua drumul exportului.

Ion Avram, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Vrancea, vorbeşte despre efectul pe care îl au conflictele din lumea arabă asupra exportului de oi al crescătorilor români. Avram spune că, în continuare, exportul către Turcia este sistat, iar anul acesta comenzile au venit cel mai mult din Iordania, Grecia şi Italia. 

„S-au dat ceva miei înainte de Paştele catolic, dar la preţ mic, de 11 lei/kg în viu, dar cei care vor vinde miei în perioada până la Paştele ortodox nu vor primi mai mult de 10 lei/kg în viu. Nici fermierii nu mai sunt motivaţi să crească oi după ce nici până la data actuală nu şi-au primit subvenţia pe animale pe anul 2015. Chiar am primit semnale că unii se vor lăsa de activitate“, a declarat Ion Avram.

FOTO: Ion Avram, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine

El a mai precizat că anul acesta, în Vrancea, au fost crescuţi peste 100.000 de miei şi dacă în perioada următoare marile care se ocupă de export nu dau un semnal că vor achiziţionarea de miei pentru îngrăşare, piaţa o să fie suprasaturată cu carne, producătorii fiind astfel obligaţi să mai scadă din preţ.

Este şi cazul crescătorului Sandu Busuioc, care mai are la vânzare 200 de miei. „Am dat 60 de miei, la grămadă, la preţul de 130 de lei în medie pe bucată. Am vândut cu 11 lei în viu, dar acum preţul a ajuns şi la 9 lei pe kilogram. Am la vânzare 200 de miei şi m-aş bucura dacă o să-i dau şi cu 100 de lei mielul, dar nu cred. Din cauza asta, mi-am propus ca 70 să-i ţin de prăsilă, în speranţa că la anul o să fie mai bine“, a declarat fermierul Sandu Busuioc.

„Nu ştim unde să-i ducem“

Un alt fermier din Vrancea spune că un preţ corect pentru comercializarea mieilor în viu ar fi undeva la 13 lei/kg, lucru care i se pare acum imposibil. „Nu ştim unde să-i ducem. Am cheltuit mult cu ei şi ca să ne scoatem măcar banii pe care i-am băgat ar trebui să vindem mieii cu 12 lei/kg viu“, este de părere şi Nicolae Tătaru, crescător a peste 500 de oi.

Estimările crescătorilor de animale pentru preţul cărnii de miel, care se va vinde pe tarabe în preajma Paştelui, sunt neplăcute pentru ei, dar preţurile vor încânta probabil consumatorii. „Va fi inflaţie de miei pe tarabe şi preţul va fi undeva cuprins între 18 şi 20 de lei/kg de carne, miel tăiat. Eu aşa văd lucrurile, chiar dacă în primele zile crescătorii vor ţine la preţ. Anul trecut, în Vrancea carnea de miel s-a vândut cu 25 de lei/kg“, a mai declarat Ion Avram, preşedintele  Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Vrancea. Specialiştii mai spun că nu este exclus ca marfa livrată de vrânceni în ţările din spaţiul Uniunii Europene să se întoarcă sub formă de carne în galantarele supermarket-urilor româneşti.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima