Corpul de control al ministrului Apărării Naţionale nu a terminat de analizat pozele deocheate de la Spitalul Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezmăţul de la Spital este cercetat de o echipă ministerială

La începutul săptămânii, Corpul de Control al Ministrului Apărării naţionale a revenit la unitatea militară medicală pentru continuarea cercetărilor în scandalul pozelor deocheate.

Anchetatorii nu au formulat până acum nicio concluzie în scandalul cadrelor medicale care au organizat o sindrofie în unitatea spitalicească, care s-a lăsat cu o şedinţă foto foarte libertină.

Echipa de control are sarcina de a-i pune pe masă ministrului Mircea Duşa datele exacte ale evenimentului, astfel că anchetatorii vor să vorbească cu mai multe persoane, cât şi cu protagoniştii scandalului. Între timp, Mircea Duşa s-a întâlnit astăzi, la sediul MApN, cu comandanţii de unităţi şi mari unităţi din Armata României.

Unul dintre subiectele dezbătute a fost starea sistemului medical din Armata României. “Un semnal de alarmă a fost tras şi în ceea ce priveşte modul de management al spitalelor, comandanţii unităţilor trebuind să fie mai responsabili şi mai performanţi în actul de manageriat", se arată într-un comunicat al ministrului Mircea Duşa, cu aluzie şi la cazul de la Focşani.

Reamintim că medicul Constantin Adochiţei, comandantul Spitalului Militar din Focşani, a fost protagonistul unei sindrofii chiar în spitalul pe care îl conduce.

Evenimentul ar fi avut loc cu ocazia aniversării unui colege. Petrecerea a avut loc în biroul de Resurse Umane şi a fost condimentată nu numai cu bucate alese şi băuturi fine, ci şi cu un spectacol de striptease, oferit de una dintre angajatele spitalului.

Mai puteţi citi:

Directorul Spitalului Militar din Focşani, luat la întrebări de membrii Corpului de Control al MApN, după dezmăţul de lângă saloanele bolnavilor

Scandalul pozelor deocheate de la Spitalul Militar, pură inconştienţă sau răzbunare?

Dezmăţ cu medici şi femei dezbrăcate la Spitalul Militar din Focşani

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte