Consiliul Judeţean al Elevilor din Vrancea, la prima conferinţă în noua structură de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri a avut loc, în sala de festivități a Colegiului Național „Unirea" Focșani, conferința de presă pe tema „Consiliul Elevilor ești tu!", organizată de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, în urma căreia cei prezenți au fost informați în legătură cu structura Consiliului Național al Elevilor, obiectivele și planul de activități pe anul școlar 2011-2012.

Consiliului Elevilor își dorește ca elevii să reprezinte o forţă în societate, atât în procesul decizional care priveşte viaţa şcolară şi a comunităţii, cât şi în schimbarea şi îmbunătăţirea acesteia.

Din aceste motive, misiunea Consiliului Elevilor este de a reprezenta elevii în forurile decizionale şi de a asigura un mediu propice dezvoltării personale şi profesionale a lor prin asigurarea unui climat educațional de calitate, prin susţinerea voluntariatului şi acţiunilor pliate pe nevoile şi interesele lor, menite să îi informeze, conştientizeze, motiveze şi responsabilizeze.

Printre obiectivele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea se numără organizarea de activități extrașcolare care să implice și să responsabilizeze un număr cât mai mare de elevi, dar și acțiuni de promovare a imaginii Consiliului Județean al Elevilor, activități precum Balul Balurilor; Parada liceelor; Târguri de ONG-uri și de ofertă școlară; Realizarea „Ethosului Școlar";Țara mea în Europa.

De asemenea, în cadrul aceste conferințe de presă s-a mai discutat despre modalitățile de promovare a activităților Consiliului Județean al Elevilor Vrancea prin intermediul site-ului www.cjevrancea.com și a paginii Facebook a Consiliului ( facebook.com/cjevrancea ).

Conferința de presă a fost susținută de Alexandra Voicu ( președinte CJE ), Andreea Lupu ( prim-vicepreședinte ), Cristian Gîrneață ( secretar externe ), Mădălin Blidaru ( director al departamentului de mobilitate, informare, formare, consiliere ).

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate