Concert aniversar al Orchestrei de Cameră „Unirea”, la 5 ani de la înfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul va avea loc miercuri, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focşani. Biletele s-au pus în vânzare.

Concertul lunii aprilie este unul special, deoarece orchestra împlineşte 5 ani de la înfiinţare.

Orchestra de cameră „UNIREA” - formaţie instrumentală profesionistă, a fost înfiinţată în 2009 prin proiectul cultural Rinascimento Musici, proiect finanţat de Ministerul Culturii prin Fondul Cultural Naţional. De atunci şi până în prezent, orchestra a susţinut peste 40 de concerte, atât la Focşani cât şi la Iaşi, Galaţi, Buzău, Adjud şi Bucureşti.

Programul concertului cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart (Gluma Muzicală op. 522 „Muzicanţii satului”), Sergei Prokofiev (Uvertura pe teme evreieşti), Arthur Honegger (Pastorală de vară) şi Joseph Haydn (Simfonia nr. 84 Hob.I.84).

Dirijor: Vincent Grueger, iar solist este Vasile Calmîş, care va interpreta la clarinet.

 Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenţia Ateneului Popular. Preţul unui bilet este 30 lei, elevii şi pensionarii având acces la doar 15 lei.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO Promenadă muzicală în Grădina Publică cu Orchestra de Cameră „Unirea”

Orchestra de Cameră „Unirea”, concert la Secţia de Istorie în „Noaptea Muzeelor”

 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”