Cine este noul şef al Corpului de Control al primarului din Focşani: un fost şef al Fiscului dat afară pentru probleme grave cu alcoolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţistul Marian Lungu s-a transferat la Primăria Focşani, unde îl aşteaptă postul de şef al Corpului de Control al primarului.

Fostul director al Administraţiei Financiare Vrancea, Marian Lungu, a ajuns şef al Corpului de Control a primarului municipiului Focşani, Cristi Misăilă. Lungu şi Misăilă au fost colegi la Direcţia de Finanţe Publice în trecut.

Pe 25 aprilie 2016, într-o dimineaţă de luni, la ora 7.17, Marian Lungu a fost oprit în trafic de poliţiştii de la Rutieră pentru un control de rutină. Acesta a fost găsit cu o alcoolemie de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar la recoltarea de probe biologice s-a stabilit că avea o alcoolemie de peste 1 la mie, motiv pentru care poliţiştii i-au întocmit dosar penal. Superiorii de la Bucureşti l-au suspendat din funcţie la scurt timp după eveniment, Lungu alegându-se, după ani de şefie, cu un banal post de consilier superior.

Procurorii au dispus atunci renunţarea la urmărirea penală pentru consumul de alcool, soluţie confirmată şi de judecătorii de cameră preliminară.

“Audiat fiind, suspectul Lungu Marian a recunoscut şi regretat fapta comisă. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu există un interes public în urmărirea faptei, având în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de suspect şi împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea, conduita acestuia şi lipsa antecedentelor penale, precum şi faptul că pentru infracţiunea reţinută, legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani”, se arată în “iertarea” fostului şef al Finanţelor Publice.

Marian Lungu nu şi-a recuperat însă şi funcţia de director, dar sprijinit de primarul Focşaniului, a fost promovat la scurt timp, după un concurs în care a candidat de unul singur, drept director al Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice (DDSP) Focşani, instituţie în subordinea Primăriei Focşani. Marian Lungu n-a renunţat însă şi la postul de la Finanţe, din care s-a autosuspendat. T

Trecerea de la Finanţe la serviciul Primăriei l-a afectat din punct de vedere financiar, diferenţa de salariu fiind mare, de la peste 6.000 de lei la finanţe la 2.400 de lei la DDSP. Planurile primarului au fost însă altele pentru Lungu, astfel că, de câteva zile, fostul finanţist a devenit mâna dreaptă a edilului Focşaniului, ca şef al Corpului de Control. A avut nevoie doar de câteva zile să se activeze în funcţia de consilier superior la Finanţe, cerând apoi transferul la Primăria Focşani. I-a rămas şi salariul de la Finanţe, superior veniturilor noilor colegi din Primărie.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate