Cine a fost filantropul care şi-a lăsat toată averea la discreţia Academiei Române. Viaţa fabuloasă a lui Jacques Elias

Prin intermediul fundaţiei filantropului a fost construit la Bucureşti unul dintre cele mai moderne spitale la vremea respectivă, care-i poartă numele.

Unul dintre cei mai bogaţi români au sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX a fost  Jacques Menachem Elias, evreu la origini, caracterizat printr-o mare generozitate.

Cu proprietăţi în toată lumea, Elias a fost unul dintre sfetnicii regelui Carol I, pe care l-a îndrumat cu sfaturi în zona economică. Născut la Bucureşti în anul 1844, acesta a trăit 79 de ani, fără să fie căsătorit vreodată şi nu a avut nici urmaşi.

Poate şi din acest motiv, înainte de moarte a întocmit un testament impresionant, prin care îşi lasă toată averea Academiei Române, cu prevederi clare de finanţare a unor obiective de mare interes. În primul rând, Elias a cerut, prin intermediul unei fundaţii pe care a înfiinţat-o, achiziţionarea unui teren pentru construirea Spitalului Elias din Capitală, cu 100 de paturi, în care bolnavii să beneficieze şi de tratament gratuit.

Testamentul a fost scris în 1914, iar dorinţa i-a fost îndeplinită în 1938, Spitalul Elias fiind la acel moment cel mai modern din Europa, cu 200 de paturi şi un senatoriu.

Totodată, în testament, Elias a cerut dezvoltarea instituţiilor de cultură, construirea de şcoli si de cantine şcolare, acordarea anuală de premii şi burse Jacques Elias pentru copiii săraci, acordarea de fonduri pentru Universitatea Carol I, pentru Facultatea de Medicină din Bucureşti, leagăne pentru copii, acordarea de donaţii templelor si şcolilor evreieşti de rit spaniol din Bucureşti şi Viena.

Spitalul Elias FOTO: Bucureştii Vechi şi Noi

“Institui legatar universal Academia Română, căreia îi las toată averea mea mobilă şi imobilă, fără de nici o rezervă, orânde s-ar afla aceasta avere, în ţară şi în străinătate. Impui legatarului universal următoarele sarcini: Să înfiinţeze şi să stăruie a se recunoaşte ca persoană juridică o fundaţie de cultură naţională şi de asistenţă publică numită Fundaţia Familiei Menachem H. Elias, cu sediul în Bucureşti. Va înzestra această fundaţie cu toată averea mea, după ce se va deduce sarcinile succesiunii şi legatele particulare. Fundaţia va avea de scop a întemeia, întreţine, dezvolta sau ajuta instituţiile de cultură, de preferinţă de cultură practica precum şi de opere de asistenta publică şi de binefacere, ca de exemplu burse la copii săraci, cantine şcolare, ajutorul săracilor, de preferinţă prin munca etc. În special va avea obligaţia de a construi şi întreţine în Bucureşti un spital cu cel puţin una sută paturi, în condiţiunile cele mai moderne şi perfecţionate; acest spital se va numi Spital fondat de Familia Menachem H. Elias. În acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliţi şi de orice altă credinţă, se vor da consultaţii şi medicamente gratuite”.

Elias era proprietarul moşiei Dârvari, a hotelurilor “Continental” si “Patria” din Bucureşti, dar şi a numeroase case  din Capitală.

În zona Moldovei, filantropul stăpânea la Sascut, un prosper târg odinioară, fabrica de zahăr din localitate, 1.300 de hectare de pădure şi teren arabil.  Mult mai impresionantă era fisa proprietăţilor din străinătate, adică 9 imobile mari, situate în centrul Vienei cu un  total de 1.300 de camere,  magazine, birouri etc.

Valoarea estimată  a proprietăţilor era de 22.798.687 lei, acestea producând o chirie anuală de 342.640 lei aur, două mine de mercur în Dalmaţia şi  acţiuni în valoare de multe milioane de lei emise de bursele din New York, Bruxelles, Londra,  Praga, Belgrad, Viena, Berlin.

A desemnat Academia Română ca legatară universală, dar n-a uitat în testament pe săracii oraşului Bucureşti, cărora a dispus să li se distribuie în fiecare an de Crăciun şi de Paşti ajutoare din fondul special Elias.

Deşi putred de bogat, Jacques Elias a trăit toată viaţa modest şi a locuit într-un apartament obişnuit din Bucureşti. A murit la data de 14 mai 1923, în Bucureşti iar la înmormântarea sa a participat întreg guvernul român.

Familiei sale nu i-a lăsat nimic prin testament, sub considerentul că nu are rost să lase moşteniri unor oameni bogaţi, care aveau din ce trăi.

Din această cauză, unele rubedenii au cerut anularea testamentului, dar în urma unor negocieri convenabile ar renunţat la pretenţii.

„Importanţa socială a testamentului lui Jacques Elias nu stă numai în aceea că el aminteşte tradiţiile acestei ţări în ce priveşte datoriile clasei avute faţă de obşte, ci şi faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face din banii săi şcoli, unde se vor primi elevii fără deosebire de naţionalitate. El a înţeles că aceea ce lipseşte ţării noastre este cultura răspândită în masele adânci populare şi de aceea n-a ezitat să renunţe la orice gând şi să dea acest mare exemplu de generozitate umană, pentru a se face mai multă lumină în sufletele fraţilor săi, pe pământul unde a trăit”, scria Nicolae Iorga într-un articol publicat la puţin timp după moartea lui Elias.

În anul 1993, Jacques Elias a fost ales membru post mortem al Academiei Române.