Ce este spolocania, nume dat primei zile din postul Crăciunului. Cum s-a ajuns ca ritualul purificării să fie confundat cu unul al beţiei

Postul Crăciunului, care începe pe data de 14 noiembrie, vesteşte nu numai Naşterea Mântuitorului, ci şi sfârşitul anului. El poartă amprenta unor străvechi sărbători dominate de ritualuri de purificare.

În „Calendarul Popular al românilor”, se spune că Postul Crăciunului începe cu îngăduinţă, iar prima zi din post poartă numele de „Spolocanie”.

Bătrânii aveau obiceiul ca în această zi să urce în pod blidele în care au mâncat "de dulce" peste an, nu înainte însă de a le curăţa, coborând oalele şi străchinile pe care le foloseau pentru mâncarea de post.

"Avem de-a face, de fapt, cu o spălare ritualică a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul Crăciunului, respectat cu stricteţe în hotarul satelor noastre. Spolocania e una dintre zilele despre care se spune că scurtează postul, deoarece îngăduie beţiile şi petrecerile, acestea din urmă desfăşurându-se îndeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se adună într-o casă şi torc, ca să le crească înaltă cânepa iar la ceas de seară petrec cu multă băutură, ca să-şi spele gura şi stomacul, să fie curate în post. «Toată ziua beu şi joacă – pentru cânepă, şi aduc pe cineva ’nalt în casă, ca să fie cânepa subţire şi ’naltă?»", potrivit Calendarului popular al românilor.

Etnologii spun despre acest obicei că este decriptat de imaginarul ţărănesc prin personificarea „Spolocaniilor” în nişte sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite „în băutură şi încântări”.

Sunt zone unde se spune despre Spolocanii că sunt fetele frumoase care merg la Maica Domnului să le ierte păcatele, dar în alte zone ele ar fi nişte femei bătrâne şi urâte, care îndeamnă la rele dacă nu şe respecţi ziua.

Un reputat cercetător român, Simion Florea Marian, crede că dacă iniţial era vorba despre un gest ritual de curăţare a organismului, ulterior această „spălare” a degenerat într-o beţie care nu are nici o legătură cu sărbătoarea „Spolocaniei”.

„Pe când mai înainte femeile se adunau la o casă particulară, unde nu numai că îşi spălau gura şi gâtul cu borş, ci totodată şi torceau, în timpul de faţă cele mai multe dintre dânsele se adună nu numai la o casă anumită, ci şi la crâşmă, unde fac „Spolocania” cu rachiu sau cu ale băuturi spirtoase. Iar dacă una sau alta dintre dânsele nu are parale de ajuns ca să aibă ce bea, atunci se însoţesc mai multe la un loc, pune fiecare câte două-trei cr. şi, cumpărând rachiu pe dânşii, beau şi se veselesc împreună mai toată ziua, adecă până ce se îmbată cum se cuvine şi nu-i mai rămâne nici uneia nici un crucer la suflet. Apoi, după ce s-au ameţit de cap şi au pierdut  nu numai o zi de lucru, ci şi toţi banii câţi i-au avut, se întorc acasă şi postesc apoi tot postul”, spune cercetătorul.