Casa Studenţilor, demolată pentru a face loc Casei Poporului. Locul era dedicat tinerilor fără posibilităţi
0Timp de aproape două decenii, căminul din Bucureşti a găzduit sute de studenţi vrânceni care făceau dovada că nu au venituri, dar în acelaşi timp aveau şi medii mari la examenele de la facultate.
În perioada interbelică, grija faţă de educaţie nu era doar lozincă, ci chiar o problemă pe care cei care conduceau destinele naţiunii au tratat-o la modul serios şi cu rezultate pe măsură. Din documentele de arhivă rezultă că fosta Prefectură a judeţului Putna, actualul judeţ Vrancea de astăzi, a cumpărat în Bucureşti un imobil pe care l-a amenajat, în scopul de a folosi studenţilor vrânceni merituoşi şi lipsiţi de posibilităţi materiale.
Căminul Studenţilor Putneni, în suprafaţă de aproximativ 280 mp, cu 23 de camere şi cu o capacitate de 80 de locuri pentru studenţi, a funcţionat pe strada Fonteriei din Bucureşti, chiar în apropiere de locul unde se construieşte astăzi Catedrala Mântuirii Neamului.
„Pe banii judeţului nostru, s-a achiziţionat, în anul 1929, în baza actului autentificat la Tribunal Ilfov sub nr. 24939, un imobil compus din subsol cu 7 camere şi 2 closete, un demisol cu 10 camere şi două closete, un parter din 7 camere şi două closete precum şi un etaj alcătuit şi acesta din 9 camere şi două closete, toate camerele fiind dotate cu sobe de teracota, apă şi curent electric, ferestre intacte. Acest imobil a folosit an de an pentru cazarea tinerilor săraci proveniţi din zona noastră geografică şi din oraşul Focşani, aceştia primind, în acest fel, un ajutor semnificativ pentru viitoarea carieră”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
Donaţii de la Academia Română
Timp de aproape două decenii, căminul a găzduit sute de studenţi vrânceni care făceau dovada că nu au venituri, dar în acelaşi timp aveau şi medii mari la examenele de la facultate, singura lor grijă fiind doar aceea de a învăţa.
Dintr-un document de arhivă se arată că întreţinerea căminului se făcea şi din donaţii, chiar Academia Română fiind regăsită pe lista „sponsorilor” căminului, oferindu-le lemnele de foc necesare încălzirii camerelor pe timp de iarnă.
A fost suficient ca după venirea comuniştilor la putere totul să se năruiască, iar clădirea să fie pierdută definitiv de administraţia judeţeană.
În ianuarie 1948, în imobil încă mai locuiau destui studenţi vrânceni când s-a luat decizia închiderii lui, sub motivaţia că era insalubru, însă studentul Dumitru Dogaru, cel care era delegat de Prefectura Vrancea să administreze clădirea, menţiona că închiderea are legătură cu o hotărâre a autorităţilor de atunci, de a rechiziţiona mai multe imobile în Capitală.
Comuniştii l-au transferat la Asociaţia Romilor
„Autorităţile de la Focşani au renunţat la acest imobil, pe care l-au transferat, iniţial, prin legea de asistenţă universitară, la Ministerul Învăţământului Public şi apoi la Asociaţia Generală a Romilor din România, motivele fiind următoarele: imobilul era complet insalubru şi necesita reparaţii serioase pe care Prefectura judeţului Putna-Focşani nu le putea întreprinde. La începutul anilor ’80, imobilul a sfârşit prin a fi demolat, laolaltă cu alte asemenea edificii, pentru a face loc celebrei Case a Poporului”, ne spune Florin Dîrdală.
Inceputurile construirii Casei Poporului FOTO: Arh. Alexandru Panaitescu
Educaţia în perioada interbelică
Ca să ne facem o idee asupra ceea ce a însemnat educaţia în perioada interbelică, relevantă este o analiză făcută de academicianul Dinu C. Giurescu, care sintetizează astfel învăţământul până în 1944:
1.Învăţământul primar dădea pregătirea necesară unui elev silitor ca să reuşească la examenul de admitere în liceu (pe atunci cu o durată de 8 ani), fără să recurgă la meditaţii.
2. Liceul asigura o pregătire cuprinzătoare la secţiile "reală"sau "umanistă"; bacalaureatul era un examen greu, iar diploma respectivă avea însemnătate. Industria meditaţiilor dezvoltată tot mai mult, la scară naţională, din anii '60 şi '70, era, chiar şi în anii războiului 1939-1943, o excepţie, întâlnită în anumite cazuri la Politehnică şi Medicină.
3. Tinerii cu bune rezultate (nu neapărat cu avere) mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România. Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent.
4. Salarizarea. Statul aloca 17,8% din buget (în 1938/1939) pentru educaţie.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Istoria Bucureştiului: Scurt itinerariu istoric al zonelor pietonale din Capitală