Angajat din primărie, trimis la studii superioare pe banii comunităţii. Prefectura: „Este nelegal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local din comuna vrânceană Corbiţa a aprobat alocarea fondurilor în baza Legii nr. 129/2006 privind instituirea unor burse acordate de consiliul local în localităţile din mediul rural.

Andrei Neagu, salariat în cadrul Primăriei Corbiţa, “om bun la toate”, după cum spune primarul, şef al Serviciului Voluntar pentru situaţii de Urgenţă, bibliotecar, IT-ist, a fost subiectul unei hotărâri de consiliu local, în luna august, în baza căreia urma să primească, anual, 4.500 de lei, pentru plata taxelor universitare la facultatea de drept pe care intenţionează să o urmeze.

La această sumă, se adăuga atât transportul, cât şi diurna, cursurile urmând să înceapă în octombrie. Deşi nu este caz social, angajatul în vârstă de 30 de ani, căsătorit şi tată al unui copil, avea ambiţia de a se alătura colegilor săi cu studii superioare, pentru acest lucru primarul descoperind că are cadru legal în Legea nr. 129/2006 privind instituirea unor burse acordate de consiliul local în localităţile din mediul rural.

„Am aprobat o hotărâre în consiliul local, pentru un salariat din primărie, care are un venit de 2.380 de lei, un băiat serios, destoinic, care îndeplineşte mai multe funcţii, chiar şi de secretar. Legea prevede instituirea acestor burse şi ne doream să îl specializăm. Din păcate, Prefectura a dat aviz de nelegalitate Soţia lui este de asemenea absolventă a Facultăţii de Sociologie, avem nevoie de serviciile ei la un centru social cu 130 de persoane, dar posturile sunt blocate”, ne-a spus Emil Tacu, primarul comunei Corbiţa.

Cum motivează Prefectura Vrancea decizia de nelegalitate

Cum menţionam, hotărârea de consiliu local a ajuns la Prefectura Vrancea, unde juriştii acestei instituţii au analizat-o din punct de vedere legal. După ce au întors-o pe toate feţele, hotărârea a primit aviz de nelegalitate, cerându-se revocarea ei.

„Hotărârea 28/2020 este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea art.2 (al.2 din Legea 129/2006, potrivit cărora: Prin hotărâre a consiliului local pentru acordarea burselor prevăzute la alin. (1) se stabilesc, în cadrul proiectului de buget local pentru anul financiar următor: a) specializările pentru care se acordă bursele; b) categoriile de cheltuieli care se suportă din bursă; c) cuantumul bursei, diferenţiat în funcţie de localitatea şi de instituţia de învăţământ pe care o va urma bursierul; d) fondurile disponibile acordării burselor. Astfel, legiuitorul prevede obligativitatea ca anterior acordării bursei unei anumite persoane pentru susţinerea pregătirii de specialitate, după promovarea examenului de admitere, consiliul local să stabilească prin hotărâre, în cadrul proiectului de buget, elementele menţionate mai sus”, se arată în adresa prefectului Gheorghiţă Berbece, care cere Consiliului Local Corbiţa revocarea hotărârii.

Între timp, angajatul a fost admis la facultate şi urmează de văzut dacă va alege să continue studiile pe banii săi, sau va aştepta ca primarul să iniţieze o nouă hotărâre, de data aceasta cu respectarea la virgulă a problemelor semnalate de juriştii Prefecturii Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Sătenii dintr-o localitate vrânceană au primit măşti cumpărate de primărie de la firma familiei viceprimarului. Edil: „Nu m-am gândit la incompatibilitate“

Primarul PSD din comuna Tănăsoaia a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”