A murit Constantin Tănăsescu, matematicianul unic în pregătirea performanţelor internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Tănăsescu  FOTO: Eugen Andronic

Constantin Tănăsescu nu a activat în învăţământ, dar a pregătit toată viaţa sa elevii care au reuşit să câştige marile competiţii internaţionale.

Constantin Tănăsescu, cunoscut de lumea matematicienilor români sub numele de Tase, a murit azi, la Spitalul de Urgenţă din Focşani, ca urmare a suferinţelor care i-au măcinat trupul în ultima vreme. 

Constantin Tănăsescu a fost o figură aparte, în sensul că a predat puţin în sistemul de învăţământ, dar toată viaţa s-a ocupat de pregătirea performerilor români la olimpiadele internaţionale. Practic, nu prea a existat elev din ţară olimpic mondial care să nu fi trecut prin mâinile sale.

“Fără Dumnealui premiile obţinute la Olimpiadele internaţionale de matematică de către concurenţii din Vrancea (şi nu numai) ar fi rămas la stadiul de dorinţe! A fost mereu alături de elevii Liceului Unirea, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie, încercând să le împărtăşească toate minunăţiile matematicii pe care le stăpânea că nimeni altul! Drum lin, Domnule Profesor Tănăsescu, Vă mulţumim pentru tot”, este mesajul directorului Colegiului Naţional Unirea, Cornel Noană, la rândul său matematician de top.

"Din păcate, Tase a fost victima cretinismului comunist! A fost nevoit să plece din învăţământul superior, pentru că făcea parte dintr-o familie înstărită... nu avea origine sănătoasă, tovarăşi!...Comportamentul lui boem era o formă de libertate, de protest faţă de societatea condusă de ticăloşi, faţă de supravegherea "vigilentă" a organelor de securitate! A trăit liber, într-o lume a frumuseţii matematice, dar nu singur, ci împreună cu copiii geniali pe care i-a iniţiat! Drum lin spre Lumină, Tase!", este mesajul profesoruluiTiberiu Dima.

Virgil Petrea a fost în anul 2002 primul elev vrâncean care a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, graţie lui Constantin Tănăsescu, îndrumat fiind spre acesta de profesorii săi de la şcoală.

Adrian Iuga, Nero Budur, Mihai Guzu, Costel Ioniţă sunt alţi performeri vrânceni care au trecut şi prin mâinile lui Constantin Tănăsescu, 

   VIDEO: ATLAS TV

SURSĂ FOTO: Eugen Andronic

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!