A murit comisarul şef Nicolae Pătraş, fost prim-adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cms. şef Nicolae Pătraş avea doar 69 de ani

Ofiţerul va fi depus luni la Capela Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bulevardul Unirii, urmând ca înmormântarea să aibă loc marţi.

Comisarul şef în rezervă Nicolae Pătraş s-a dus la cele veşnice vineri, 14 decembrie 2018, la vârsta de 69 de ani.

"De 10 zile se afla internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, în comă profundă, în urma unui stop cardio-respirator. Familia i-a fost alături în această grea suferinţă şi le mulţumeşte cadrelor medicale pentru efortul depus în tot acest timp. Ultima dată, îşi văzuse familia reunită chiar pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la Bucureşti, unde s-a aflat împreună cu soţia, Ioana, şi copiii lui, Florin şi Liana, alături de familiile lor. A fost un om dedicat acestei ţări şi meseriei lui. Ca ofiţer, apoi consilier juridic al MAI, a ajutat mulţi oameni de-a lungul carierei, a fost un profesionist desăvârşit, un om drept şi un poliţist integru. Cei care vor să-şi ia rămas bun pot veni luni, la Capela Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bulevardul Unirii. Înmormântarea va avea loc marţi, 18 decembrie, la Cimitirul Nordic din Focşani", a anunţat familia pe contul de Facebook al ofiţerului.

Nicolae Pătraş, care a fost la un moment al carierei sale şi prim-adjunct al şefului IPJ Vrancea, era tatăl cunoscutei crainice de televiziune Liana Alexandru. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate