Tochitură cu carne şi gogoşari muraţi. Reţeta ideală pentru deliciul de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tochitura este una dintre cele mai bune mâncăruri, mai ales dacă vremea este blândă şi poate fi pregătită la ceaun. Dar şi în cratiţă, preparată pe ochiul de la aragaz, poate ieşi delicioasă, iar dacă lângă tochitură se mai aruncă şi o lingură-două de mămăliguţă, succesul culinar va fi  garantat.

În zona Olteniei, tochitura se prepară din carne de porc, carne de pui şi cârnăciori afumaţi.

Mai întâi se călesc 2-3 cepe, tăiate fideluţă. Carnea se spală foarte bine, în mai multe ape, apoi se taie în cubuleţe potrivite şi se adaugă peste ceapa călită. Se lasă totul să se înăbuşe foarte bine, iar când carnea şi-a schimbat culoarea se acoperă totul cu apă şi se lasă să fiarbă, la foc potrivit, cel puţin o oră, o oră şi jumătate. 

În momentul în care carnea este aproape făcută, adăugăm 3-4 gogoşari muraţi, tăiaţi fideluţă.

Lăsăm să dea câteva clocote,  apoi stingem cu suc de roşii, iar la final adăugăm vegeta de casă, sare şi piper după gust. 

Tochitura rămâne la foc mic până când carnea este foarte bine făcută.  

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat