Recepţia la noul stadion de 54 de milioane de euro din Craiova va fi gata mai devreme de luna noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul stadion din Craiova este aproape gata

Noul stadion din Craiova este apoape gata, iar autorităţile aşteaptă să fie făcută recepţia investiţiei de către Compania Naţională de Investiţii.


Lucrările la noul stadion de fotbal construit la Craiova ar fi trebuit finalizate în iulie 2017, însă termenul stabilit a fost amânat. De-a lungul timpului s-a vehiculat că acoperişul arenei a fost montat greşit, iar în momentul în care ar fi trebuit prinse ultimele elemente constructorii au descoperit că acestea nu se îmbină conform proiectului. Constructorul a precizat pe data de 6 septembrie 2017 că toate problemele au fost rezolvate. „La stadion aşteptăm să fie făcută solicitarea de recepţie de către CNI şi după aceea putem spune mai multe depre paşii care mai sunt până la preluarea acestuia de către primărie. Noi sperăm să se întâmple mai devreme de luna noiembrie, adică în octombrie“, a spus Mihail Genoiu.

Autorităţile locale nu ştiu în momentul care este suma cu care trebuie să contribuie, în condiţiile în care investiţia a crescut cu 6,4 milioane de euro. Totul s-a întâmplat în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute.

Primăria Craiova a contribuit până în momentul de faţă cu suma de 16 milioane de lei pentru realizarea noului stadion din Craiova. La rectificarea bugetară din acestă lună sunt prevăzute alte patru milioane de lei pentru plata lucrărilor, iar autorităţile trebuie să găsească cât mai repede finanţare. „Bugetul primăriei este afectat, dar problema e că noi avem o înţelegere semnată cu Compania Naţională de Iinvestiţii de cofinanţare a acestui proiect şi bineînţeles că va trebui să găsim sursa de finanţare pentru majorarea respectivă. Dacă nu mă înşel, este vorba de trei milioane de lei“, a mai precizat Mihail Genoiu, edilul Craiovei.
 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană