Protest spontan în Craiova. Proprietarii chioşcurilor care urmează să fie demolate au ieșit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de proprietari ai unor chioşcuri amplasate pe terenul public au protestat, vineri seară, în mod spontan, în zona pieţei din cartierul Craioviţa Nouă, din municipiul Craiova, nemulţumiţi că acestea le vor fi demolate după data de 31 decembrie.

Primăria Craiova a luat această decizie a demolării în cazul tuturor comercianţilor cărora le-au expirat contractele de închiriere a terenurilor, informează Mediafax.

Comercianţii s-au adunat, vineri seară, în jurul orei 20.00, în cartierul Craioviţa Nouă, scandând lozinci împotriva actualei conduceri a Primăriei Craiova şi blocând un sens de mers pe strada Tineretului, din municipiu.

"Nu este normal ce se întâmplă, o să ajungem să murim de foame. Aceasta era singura noastră sursă de venit şi nu avem alte soluţii. Doamna primar (n.r. - Lia OLguţa Vasilescu, primarul Craiovei) ne-a promis în campania electorală că o să facă locuri de muncă, iar acum nu face altceva decât să le desfiinţeze pe cele existente", a declarat o protestatară.

Comercianţii spun că protestele nu se vor opri în această seară.

"O să ieşim în stradă în fiecare seară până când ne vor fi rezolvate problemele, nu avem altă soluţie, probabil că o să ajungem să ne spânzurăm ca să nu mai vorbim de faptul că deja foarte mulţi s-au internat în spital pentru că s-au îmbolnăvit la aflarea veştii că ne demolează pe toţi", a declarat alt protestatar.

Zeci de poliţişti au împrejmuit zona, i-au direcţionat pe protestari pe trotuar şi, în momentul de faţă, au făcut un cordon în jurul lor.

Comericanţii au ieşit în stradă după ce joi Consiliul Local Craiova a votat un proiect de hotărâre prin care sute de chioşcuri din municipiu amplasate pe terenul public vor fi demolate după data de 31 decembrie.

Comercianţii vor putea să se reînscrie la licitaţii, însă dacă vor câştiga vor fi nevoiţi să facă alte cheltuieli cu ridicarea altor chioşcuri.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea