Principalul suspect în cazul deraierii de la Cârcea se plimbă gratis cu trenul prin ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii n-au reuşit încă să găsească vinovatul pentru deraierea din 2009. Cercetat pentru distrugere, Florin Vlad, fostul acar bănuit că ar fi provocat dezastrul, a ieşit la pensie şi străbate ţara cu trenul, bucurându-se de gratuitatea generos oferită de CFR.

La un an şi 10 luni de când acceleratul 1692 a sărit de pe şine, în apropierea localităţii Cârcea, ancheta derulată de procurorii craioveni nu a ajuns la nicio concluzie, iar principalul suspect din acest caz, Florin Vlad, din comuna Coşoveni, rămâne să se bucure de libertate. Bărbatul a intrat în vizorul anchetatorilor după ce le-ar fi spus colegilor că vrea să se răzbune, întrucât urma să fie disponibilizat. Fost angajat al Regionalei CFR Craiova, pe post de acar, el a fost pensionat pe caz de boală, după cea fost diagnosticat cu tulburări paranoide. „Ancheta în acest caz este în curs de desfăşurare. Cert este că împotriva lui Florin Vlad nu s-a luat până în acest moment nicio măsură. Procurorul care se ocupă de dosar este, în prezent, în concediu“, a precizat Elisabeta Drăgut, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Între timp, Florin Vlad profită din plin de gratuitatea la călătoriile pe calea ferată, de care beneficiază ca fost salariat al CFR, străbătând ţara cu trenul.   

CLICK aici pentru GALERIE FOTO

Florin Vlad este cunoscut în comună drept o persoană agresivă. În 2009, el s-a mai ales cu un dosar pentru distrugere, însă, în aprilie 2010, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că bărbatul nu are discernământ. „O rudă a depus atunci plângere împotriva lui Florin Vlad pentru distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice“, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Citeşte mai multe în

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare