„Poiana lui Iocan” la umbra Scutului din Deveselu. „Ce să caute ruşii la noi? Ei ne primesc să vedem ce armament au?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza NATO Deveselu FOTO / Ana Popescu

Atmosfera este  încărcată în localitatea olteană Deveselu. Oamenii se tem de ce este mai rău, mai ales când aud declaraţiile lui Vladimir Putin referitoare la scutul NATO de la Deveselu.

Când ajungi în Deveselu, este imposibil să nu găseşti la o poartă oameni strânşi care să nu vorbească despre război. Cei mai mulţi dintre localnici spun că urmăresc cu sufletul la gură ştirile care apar despre conflictul din Ucraina. Pe câţiva dintre ei i-am găsit la poarta familiei Florea.

„Aţi auzit? Rusia şi Belarus au zis că vor organiza exerciţii militare comune din 10 februarie, Cică vor să se antreneze pentru a respinge un atac la graniţele de sud ale alianţei lor", ia cuvântul un bărbat trecut de 60 de ani.

„Da, am văzut. Cică Rusia trimite un adevărat arsenal, rachete şi avioanele de război", intervine imediat un alt vecin.

„Mă, oameni buni, vedem ce-o fi. Voi nu aţi văzut că Occidentul zice că Rusia are de gând să invadeze Ucraina, dar Moscova neagă. Să dea Dumnezeu să fie doar zvonuri", a comentat un alt bărbat care ieşise şi el din casă când a văzut oamenii strânşi la poartă.

Astfel de discuţii au loc în fiecare zi. Oamenii spun că este pentru prima dată când se tem cu adevărat. „Normal că mi-e frică! Putin a pus ochii pe Deveselu. De la început a zis că nu-i convine, că americanii au alte gânduri cu baza NATO de la Deveselu. Şi aşa o ţine în continuare, nu vedeţi? Dacă începe războiul, să nu-mi spuneţi mie că nu va dori să bombardeze Deveselu. Murim toţi. Pentru ce? Pentru nebuniile altora?", spune nervos Costel Popa, un alt localnic.

Deveselu. Prima casă de lângă baza NATO

Cea mai îngrozită de întreaga situaţie pare să fie familia Lupaşcu, cea care stă în Deveselu la casa cu numărul 1, chiar lângă unitatea militară.

Cornel Lupaşcu, localnicul din Deveselu care are casa în apropierea bazei militare FOTO / Ana Popescu

Cornel Lupaşcu are 58 de ani. Este căsătorit, dar soţia sa este paralizată la pat, iar fiica are un handicap. Omul spune că este disperat că toate negocierile de până acum dintre Occident şi Rusia au eşuat. „Noi suntem, vorba ceea, gard în gard cu baza NATO. Sunt îngrozit, credeţi-mă! Nu vedeţi că şansele evitării unui război la graniţele noastre scad de la o zi la alta? Nu degeaba au dus ruşii atâţia militari la graniţa cu Ucraina. Frică îmi e că începe războiul, frică îmi e!", spune bărbatul aproape cu lacrimi în ochi.

Cornel Lupaşcu povesteşte că a început deja sa-şi facă provizii şi se gândeşte să părăsească imediat localitatea Deveselu dacă începe războiul. „Eu plec dacă e ceva, îmi fac deja provizii. Veniţi să vă arăt. Am strâns deja conserve, fasole, mălai, zahăr, ulei. Le-am primit de la ajutorul de handicap al fiicei şi le strâng. Strângem cureaua în perioada asta, să vedem ce-o fi. Am început să-mi pun la punct şi maşina, să avem cu ce pleca", a mai declarat Cornel Lupaşcu.

„Şi unde veţi pleca?", l-am întrebat.

"Unde-om vedea cu ochii. Avem nişte rude prin străinătate. Să vedem...Dar de plecat, plecăm. Nu stau cu familia aici", a spus imediat bărbatul.

Sotia lui Cornel Lupaşcu, paralizată de şapte ani, stă şi ea cu frica-n sân, dar speră ca lucrurile să se liniştească. „Toată ziua mă rog să fie bine, să le lumineze Dumnezeu minţile ruşilor şi să ne lase în pace. Nu las telecomanda din mână. De la noi de la fereastră se vede unitatea militară. Când mă trezesc, o pun pe fiică-mea să se uite, să vadă dacă e vreo mişcare pe acolo. Seara la fel. Atât putem face, să ne rugăm Altă putere nu avem", a declarat Aurelia Lupaşcu.

„Ruşii n-au ce să caute la noi, la Deveselu!"

I-am întrebat pe oameni ce părere au despre invitaţia lansată ruşilor de a inspecta bazele Nato din Polonia şi România, inclusiv pe cea de la Deveselu.

"Păi ce să caute la noi? Ruşii n-au ce să caute la noi, la Deveselu. Ce să vadă? Da', ei ne primesc pe noi la ei să vedem ce armamente au? E ca şi cum eu aş chema lume străină să vadă ce am eu prin sertare. Să stea, domne, acolo la ei! Scutul de la Deveselu e defensiv. Li s-a spus de o mie de ori, dacă nu cred, e problema lor", au declarat cei mai mulţi dintre localnici.

„Noi ne-am împrietenit cu americanii de aici"

Oamenii din Deveselu mai spun că localitatea lor s-a schmbat de când au venit americanii. „Sincer, ne-ar plăcea să-i vedem mai des. Noi ne-am împrietenit cu americanii de aici. Au făcut destule pentru noi. Mai ales în educaţia copiilor s-au implicat şi pentru noi asta contează mult. Nu vreau să-mi daţi numele, dar să ştiţi că ne e teamă şi pentru noi, şi pentru ei. Se aud atâta zvonuri că nu mai ştim ce să credem. Un lucru este sigur. La Deveselu, scutul e defensiv. Nu e adevărat că ar fi altceva. Toate zvonurile astea ruşii le lansează. Am auzit că acum câţiva ani au şi prins nişte spioni pe lângă baza NATO. E groaznic ce se întâmplă", a declarat o învăţătoare de la Şcoala din Deveselu.

La Deveselu, există cea mai modernă instalaţie antibalistică din lume. Baza de la Deveselu se întinde pe aproximativ 900 de hectare şi înglobează trei unităţi militare: Unitatea 99, care este românească este cea care găzduieşte două baze militare americane - cea a forţelor navale şi pe cea a Sistemului Aegis Ashore de apărare antirachetă, adică baza care administrează scutul.

Vadimir Putin a declarat, însă,  că  rachete lansate de la Deveselu pot lovi ţinte din Rusia aflate la mii de kilometri depărtare. "Sisteme verticale de lansare de tip Mk41 din cadrul sistemului antibalistic Aegis Ashore de la Deveselu pot fi echipate în secret cu rachete de croazieră Tomahawk şi alte arme ofensive, care să lovească ţinte aflate la mii de kilometri depărtare în Rusia. Nu este o ameninţare pentru noi?, a întrebat Putin, retoric, într-o conferinţă de presă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

SURSE Cioloş şi-a anunţat demisia de la şefia partidului

Înregistrarea cu mama bebeluşului, făcută cu câteva zile înainte de reţinerea celor doi soţi din Danemarca, suspecţi de maltratarea propriului copil - VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi